Raluca Olaru, calificată în turul al doilea al probei feminine de dublu la Australian Open

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru și belgianca Ysaline Bonaventure a învins cuplul Jelena Jankovic (Serbia)/Andrea Petkovic (Germania), cu 6-4, 6-4, miercuri, la Melbourne, în runda inaugurală a probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.

Olaru și Bonaventure s-au impus într-o oră și 21 de minute, iar în turul al doilea vor întâlni câștigătoarele meciului Daria Gavrilova (Rusia)/Elina Svitolina (Ucraina) — Anastasia Pavliucenkova/Elena Vesnina (Rusia), cap de serie numărul 5.

Perechea româno-belgiană și-a asigurat, prin acest succes, un cec de 23.000 de dolari australieni și 130 de puncte WTA.

Tot miercuri, Alexandra Dulgheru și Silvia Soler-Espinosa (Spania) vor juca în primul tur împotriva favoritelor nr. 11, Iaroslava Șvedova (Kazahstan)/Samantha Stosur (Australia).

Joi, Irina Begu și Monica Niculescu, capi de serie numărul nouă, vor înfrunta perechea Dominika Cibulkova (Slovacia)/Kirsten Flipkens (Belgia) în runda inaugurală.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore