Raluca Olaru și Olga Savciuk, calificate fără joc în finala probei de dublu la Shenzhen (WTA)

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru și ucraineanca Olga Savciuk s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, joi, după retragerea principalelor favorite, Raquel Atawo (SUA) și Yifan Xu (China).

Olaru și Savciuk, favoritele numărul trei, și-au asigurat un cec de 13.544 dolari și 180 de puncte WTA.

Pentru cele două va fi a doua finală WTA jucată împreună, după cea din 2008, de la Tașkent, unde au cucerit titlul.

Raluca Olaru are cinci titluri WTA în carieră, obținute la Tașkent în 2008 (alături de ucraineanca Olga Savciuk) și în 2016 (alături de turcoaica Ipek Soylu), la Acapulco în 2011 (alături de ucraineanca Maria Koritțeva), la Nurnberg în 2013 (alături de rusoaica Valeria Solovieva) și la Linz în 2014 (alături de americanca de origine georgiană Anna Tatishvili).

De asemenea, românca a mai jucat șapte finale WTA: în 2008 la Budapesta (alături de germanca Vanessa Henke), în 2013 la Katowice (alături de Solovieva), în 2014 la Nurnberg și Baku, ambele alături de Shahar Peer (Israel), în 2015 la Nurnberg (alături de Lara Arruabarrena) și în 2016 la Rabat (alături de germanca Tatjana Maria) și la Bol (Croația), alături de aceeași Ipek Soylu (Turcia).

Olaru și Savciuk își vor afla adversarele din ultimul act abia vineri. Joi este programat meciul dintre rusoaicele Natela Dzalamidze/Veronika Kudermetova și cuplul Viktorija Golubic (Elveția)/Kristyna Pliskova (Cehia). Învingătoarele vor juca în semifinale cu favoritele numărul doi, Andrea Hlavackova (Cehia)/Shuai Peng (China).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul

3 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

4 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

5 O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare