Rănile misterioase de pe mâna lui Trump. Un dermatolog explică de la ce ar putea proveni

Rănile misterioase de pe mâna lui Trump. Un dermatolog explică de la ce ar putea proveni

Fostul președinte Donald Trump a afișat câteva răni misterioase pe mână, când a părăsit miercuri reședința sa din New York pentru a asista la cel de-al doilea proces de defăimare al lui E. Jean Carroll. Un expert în dermatologie a explicat ce ar putea fi.

Răni misterioase pe mâna lui Donald Trump FOTO yahoo.com

Răni misterioase pe mâna lui Donald Trump FOTO yahoo.com

La fel ca și în cazul sănătății lui Trump în trecut, oamenii de pe X (fostul Twitter) s-au grăbit să speculeze cu privire la cauza acestor semne. Unii au ghicit că ar fi avut "herpes la mâini" sau că ar fi suferit recent o căzătură, scrie Business Insider.

Deși este dificil să diagnostichezi o afecțiune a pielii privind o fotografie, dr. Joshua Zeichner, profesor asociat de dermatologie la Spitalul Mount Sinai din New York, a declarat că Trump are probabil o erupție cutanată - care poate fi cauzată de aproape orice.

"Erupțiile de pe mâini pot fi cauzate de o varietate de factori, de la infecții la afecțiuni inflamatorii și până la expuneri externe", a spus Zeichner.

Specialistul a împărtășit patru posibilități pentru erupțiile de pe mâinile lui Trump, toate fiind probabil mai puțin interesante decât ceea ce teoretizează internetul.

Posibilitatea 1: Mâinile sale sunt prea uscate

Zeichner a spus că cele mai frecvente cauze ale erupțiilor de pe mâini sunt uscăciunea și spălarea excesivă. Având în vedere că Trump este un autoproclamat "germofob", teoria spălării excesive a mâinilor ar putea fi plauzibilă. Temperaturile scăzute pot duce, de asemenea, la uscarea pielii, care este mai frecventă iarna.

Posibilitatea 2: Bășici de la jocul de golf

O altă posibilitate este reprezentată de bășici, care, potrivit lui Zeichner, ar putea fi cauzate de "de activități precum golful, ridicarea greutăților sau baseball-ul". Din moment ce se știe că Trump joacă mult golf, acesta este, de asemenea, o posibilă cauză a ranilor.

Posibilitatea 3: Expunerea la suc de citrice

Zeichner a spus că ar putea fi vorba despre o arsură care poate apărea la expunerea la soare a pielii după contactul cu citrice, de exemplu.

Posibilitatea 4: Niciuna dintre variantele de mai sus

După cum a subliniat Zeichner, erupțiile de pe mâini pot fi cauzate de aproape orice, inclusiv de înțepăturile de insecte.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin

2 Cea mai nouă teorie a conspirației după alegerea lui Donald Trump

3 VIDEO Carnagiu în China...

4 „Trebuie să demonstrez că nu sunt terorist” / Tudor Chirilă, în conflict cu ING

5 O chestie de context care trebuie reținută, totuși