Rapid, pe un butoi cu pulbere. Culisele plecării lui Adrian Mutu

Cu doar o săptămână înainte de primul meci al sezonului, Adrian Mutu a surprins, alegând să părăsească Rapidul pentru a prelua formația azeră Neftchi Baku. Deși s-a spus că tehnicianul a plecat pentru un salariu de patru ori mai mare - în Giulești avea 150.000 de euro pe sezon - dedesubturile sunt mai adânci.

Adrian Mutu, nevoit să plece din Giulești în urma certurilor cu conducerea. Foto Sportpictures

Adrian Mutu, nevoit să plece din Giulești în urma certurilor cu conducerea. Foto Sportpictures

În spatele deciziei lui Adrian Mutu au fost discuții aprinse asupra sistemului de joc, varianta aleasă de antrenor nefiind pe placul conducerii, care a încercat să-l determine pe ”Briliant” să-și schimbe ideea, ceea ce Mutu nu a vrut să facă nici în ruptul capului.

După partida amicală pierdută în fața lui Slovan Bratislava (1-4), tehnicianul a fost luat deoparte de șefii Victor Angelescu și Daniel Niculae, care i-au explicat că Rapid nu poate juca într-un sistem cu trei fundași, în condițiile în care obiectivul giuleștenilor este câștigarea campionatului.

Ceartă cu doi membri ai conducerii

„Proiectul și transferurile au fost făcute cu acordul lui Adrian Mutu, dar lucrurile s-au precipitat după partidele amicale și în special după meciul cu Slovan. Într-o discuție avută cu Angelescu și Niculae i s-a reproșat lui Mutu folosirea sistemului de joc cu trei fundași, care este nepotrivit cu actualul lot, în opinia conducerii.

Mutu s-a enervat, a «luat foc» și a transmis că dacă nu mai beneficiază de încrederea conducerii atunci pleacă. Niculae și Angelescu ar fi rămas fermi pe poziție și i-ar fi spus clar că echipa nu poate juca așa în campionat, în sistemul cu trei fundași”, a povestit o sursă din club pentru ProSport.

Cristiano Bergodi, alegerea giuleștenilor

Astfel că Adrian Mutu a decis să dea curs ofertei de la Neftchi Baku. Iar conducătorii clubului s-au mișcat repede, înțelegându-se cu Cristiano Bergodi, care va prelua echipa cel târziu luni, când giuleștenii se întorc din cantonamentul din Slovacia.

Cristiano Bergodi va da nas în nas în prima etapă chiar cu Sepsi. Foto Sportpicures

Cristiano Bergodi va da nas în nas în prima etapă chiar cu Sepsi. Foto Sportpicures

Bergodi, care a câștigat de două ori Cupa României cu Sepsi, a discutat cu șefii din Grant. Mai întâi cu Daniel Niculae, apoi și cu cei doi acționari, Dan Șucu și Victor Angelescu și și-a dat acordul pentru revenirea în Giulești, la 8 ani după precedentul mandat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția