Raport MAI pe doctoratele de la Academia de Poliţie: S-au luat decizii pur formale privind verificarea existenţei plagiatului

Raport MAI pe doctoratele de la Academia de Poliţie: S-au luat decizii pur formale privind verificarea existenţei plagiatului

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat miercuri raportul Corpului de control privind doctoratele de la Academia de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'', una dintre concluzii fiind că la nivelul instituţiei de învăţământ superior s-au luat ''decizii pur formale referitoare la verificarea existenţei plagiatului în cazul tezelor din perioada 2011 - 2018''.

''Prin modul în care s-a acţionat pare însă că s-a urmărit să nu se poată realiza o diagnosticare corectă a fenomenului de plagiat. (...) Prima constatare a Corpului de control a fost aceea că la nivelul Academiei de Poliţie s-au luat unele decizii pur formale privind verificarea existenţei plagiatului în cazul tezelor de doctorat din perioada 2011 - 2018, respectiv a tezelor de doctorat ale personalului cu funcţii de conducere. Activitatea de verificare a tezelor de doctorat nu s-a făcut în mod constant, ci numai atunci când se solicitau informări asupra stadiului de către conducerea MAI", se arată în raportul prezentat de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Ea a precizat că activitatea Corpului de control nu a afectat în niciun fel principiul autonomiei universitare, ci a vizat numai aspecte organizatorice şi administrative, fără a se pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei plagiatelor.

"La nivelul Academiei de Poliţie au fost desfăşurate unele activităţi punctuale pentru verificarea tezelor de doctorat, prin programul de detectare a similitudinilor, însă nu au fost desfăşurate şi alte activităţi procedurale obligatorii. În fapt, în urma emiterii unor rapoarte de similitudini de către programul anti-plagiat ar fi fost necesară o minimă verificare a acestora în urma căreia să fie extrase exemple concrete privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică ori cu privire la existenţa plagiatului, iar pe baza acestei verificări ar fi trebuit sesizată Comisia de Etică şi Deontologie Universitară a Academiei", a precizat Dajbog. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...