Raporturile sexuale frecvente întârzie menopauza (studiu)

Raporturile sexuale frecvente întârzie menopauza (studiu)

Femeile care au raporturi sexuale frecvente la apropierea menopauzei ajung mult mai lent la aceasta în comparaţie cu cele care nu sunt la fel de active sexual la aceeaşi vârstă, conform unui studiu citat miercuri de AFP.

În medie, relaţiile intime cel puţin o dată pe săptămână au redus riscul de a intra la menopauză cu 28 de procente, comparativ cu femeile care au raporturi sexuale mai puţin de o dată pe lună, se arată în cercetarea publicată miercuri în jurnalul ştiinţific Royal Society Open Science.

Conform studiului, acest lucru s-ar putea explica printr-un răspuns al organismului la presiunile evoluţiei.

''Dacă o femeie are puţine relaţii sexuale sau rare în jurul vârstei de 40 de ani corpul ei nu va primi semnalele fizice ale unei posibile sarcini'', scriu Megan Arnot şi Ruth Mace, cercetătoare la University College London. ''Din perspectiva maximizării condiţiei fizice'', corpul femeii poate investi mai multă energie în îngrijirea familiei sale decât în ovulaţie.

Cercetări anterioare, care căutau să explice de ce femeile căsătorite ajung la menopauză mai târziu decât cele necăsătorite sau divorţate, au sugerat influenţa feromonilor masculini, substanţe chimice naturale din regnul animal, care atrag sexul opus.

Pentru a afla dacă oricare dintre aceste teorii se dovedeşte adevărată, Arnot şi Mace au analizat date prelevate de la aproape 3.000 de femei din Statele Unite, recrutate în 1996 şi 1997 pentru a participa la un studiu desfăşurat timp de câteva decenii.

Acest proiect (SWAN) a permis monitorizarea schimbărilor - atât biologice, cât şi psihologice - apărute în acelaşi timp cu menopauza.

Vârsta medie a participantelor a fost de 46 de ani. Niciuna nu intrase la menopauză, însă aproape jumătate erau în perimenopauză (premenopauză), cu simptome minore care începeau să apară.

În cursul următorului deceniu, 45% dintre femei au ajuns la menopauză natural, în medie la 52 de ani.

Corelaţia dintre frecvenţa raporturilor sexuale şi debutul menopauzei a fost incontestabilă, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Deoarece toate relaţiile raportate au fost heterosexuale, nu este clar dacă activitatea homosexuală ar avea un efect similar, notează AFP.

Cu toate acestea, nu a fost observată nicio legătură între prezenţa bărbaţilor şi semnalele chimice subliminale pe care bărbaţii le-ar putea emite. ''Nu am găsit nicio dovadă care să ateste ipoteza feromonilor'', au notat cercetătoarele.

Vârsta menopauzei naturale variază considerabil în diferite culturi. Factorii genetici reprezintă doar aproximativ jumătate din aceste diferenţe, aşa cum au arătat cercetări anterioare.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”