Rareş Bogdan: Îi transmit lui Ludovic Orban că are şanse zero să se întoarcă la şefia Guvernului

Rareş Bogdan: Îi transmit lui Ludovic Orban că are şanse zero să se întoarcă la şefia Guvernului

Prim-vicepreşedintele PNL a criticat dur declaraţia lui Ludovic Orban care a susţinut că cel care va câştiga şefia partidului la congresul din septembrie ar trebui să fie şi premier. Potrivit lui Bogdan, Orban este tot mai nervos căci simte că va pierde competiţia cu Florin Cîţu şi încearcă, prin astfel de declaraţii, să-i convingă pe liberalii din teritoriu că se va întoarce la Palatul Victoria.

În aceste condiţii, Rareş Bogdan a simţit nevoia să îi transmită lui Orban că are zero şanse să redevină premier.

"Observ o oarecare nervozitate a dlui Orban în ultimele zile, şi o creştere în intensitate a declaraţiilor după o perioadă scurtă de acalmie. Cred că ştiu motivul acestei nervozităţi. E din cauza a ceea ce se întâmplă în interiorul partidului unde tot mai multă lume se îndreaptă spre aripa reformatoare şi a faptului că umblă aproape singur prin ţară deoarece nu are o echipă constituită... şi vorbeşte de tot partidul.

Deocamdată ştiu doar un singur lucru că premierul României este Florin Cîţu şi este un premier foarte bun pentru această perioadă, este pe modelul Mario Draghi al Italiei, un om care înţelege bine, foarte bine economia, care înţelege foarte bine jocul internaţional din punct de vedere economic şi care, pentru implementarea PNRR şi a marilor investiţii de care are nevoie România, în parteneriat cu UE, este cea mai potrivită persoană realmente, şi mai ştiu că premierul este desemnat de către preşedintele României, sigur, la propunerea partidului.

Partidul a făcut o alegere care este una oportună (Florin Cîţu) şi dl Orban încearcă să se joace cu cuvintele pentru că ştie bine logica partidului şi speră să dea speranţă celor pe care îi vizitează că dânsul se va întoarce la Palatul Victoria. Îi spun cu toată prietenia că nu se va întoarce.", a declarat Rareş Bogdan pentru Epoch Times .

Întrebat ce şanse are Ludovic Orban să redevină premier, Bogdan l-a creditat cu zero şanse. Cât despre şefia partidului, Rareş Bogdan a opinat că bătălia va fi câştigată de Florin Cîţu.

"Ascultaţi-mă, bătălia se dă, va câştiga aripa reformistă (aripa alături de Cîţu n.r.), fiindcă vorbim de viitorul partidului, dar sigur, fiecare îşi joacă şansele în interiorul partidului.

Să se întoarcă la Palatul Victoria, îi transmit că are şanse zero! A avut toate şansele din lume să stea cinci ani! A avut toate şansele din lume ca într-un an şi două luni de guvernare să facă tot ce e omeneşte posibil ca partidul să stea 9 ani la guvernare, nu cinci. Cum şi-a jucat şansele... sigur, a avut şi pandemia, a avut... dar eu cred că dacă discuta mai mult cu partidul, dacă avea o atitudine mai deschisă şi nu autocratică, lucrurile stăteau complet diferit.", a susţinut europarlamentarul liberal.

Nu în ultimul rând, Bogdan l-a acuzat pe Ludovic Orban că s-a lăsat practic îmbătat de putere şi că nu s-a consultat cu partidul cât a fost premier.

"Un om nu le ştie pe toate, un om nu poate să hotărască singur poziţiile şi nu ştie toate domeniile. De asta există consilieri, miniştri, un birou al partidului. (...) La noi, din păcate, cum am mai spus, îmi pare rău pentru Ludovic, a avut toată deschiderea noastră, toată susţinerea noastră, dar timp de un an şi două luni el a crezut că e în rai şi că poate să facă tot ce vrea şi cum vrea. Iată că nu poate să facă chiar ce vrea şi cum vrea că raiul se termină repede dacă nu eşti atent.", a declarat liberalul.

Pe de altă parte, Rareş Bogdan a opinat că, chiar dacă Orban ar câştiga şefia partidului, nu ar face demersuri pentru schimbarea premierului, căci n-ar merge până la a se transforma în Liviu Dragnea care, reamintim, şi-a dat jos două guverne.

"Florin Cîţu rămâne premier, dacă nu vrea să se transforme şi nu cred, totuşi, că vrea să se transforme în Liviu Dragnea care să îşi dea jos propriul guvern. Cred că încă are decenţa de a nu face asta. Nu cred că va face lucrul acesta aşa că Florin Cîţu va rămâne premier, şi cred că va câştiga şi şefia partidului!", a opinat Rareş Bogdan.

Declaraţiile lui Rareş Bogdan vin în condiţiile în care Ludovic Orban a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Piatra Neamţ, că cel care este ales ca şef al partidului trebuie să fie premier.

"Sunt de acord cu ce spune domnul Ţapu [Eugen Ţapu-Nazare, preşedintele interimar al PNL Neamţ - n.r.] dar nu sunt de acord cum pune problema – că premierul să fie ales preşedintele Partidului Naţional Liberal. Cel care este ales preşedintele PNL, acela trebuie să fie premierul. Aşa este în democraţie. Dobândirea funcţiei de premier de către domnul Cîţu s-a făcut cu susţinerea partidului, cu susţinerea mea ca preşedinte al PNL, şi asta nu reprezintă neapărat un atu convingător pentru a determina alegerea în funcţia de preşedinte al PNL. Cel pe care îl vor alege cei 5000 de delegaţi la congres, ca preşedinte al PNL, într-adevăr trebuie să fie şi premierul României", a subliniat Orban.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria