Rareș Bogdan: Marea preocupare a celor din PSD a fost ca numirea managerilor de spitale să se facă în continuare de către baronii locali/Drenarea banilor prin sistemul de sănătate publică, o realitate

Rareș Bogdan: Marea preocupare a celor din PSD a fost ca numirea managerilor de spitale să se facă în continuare de către baronii locali/Drenarea banilor prin sistemul de sănătate publică, o realitate

Eurodeputatul Rareș Bogdan susține că, în momentul în care Guvernul și Președintele au prelungit starea de urgență în România, „marea preocupare a celor din PSD”, în Parlament, a fost să modifice actul normativ emis de cabinetul liberal, „în ideea în care nu erau de acord ca spitalele din subordinea consiliilor județene să aibă manageri numiți de către Ministerul Sănătății, ci să continue numirea lor de către baronii locali”.

Rareș Bogdan, pe B1 TV: „Drenarea banilor prin sistemul de sănătate publică, prin intermediul spitalelor, este o realitate”
 
„Eu vă spun că îmi amintesc de acel moment 20 mai – 20 mai nu duminica prostului de acum 30 de ani, ci 20 mai de anul acesta, momentul în care colegii mei din Guvern, împreună cu Președintele, au venit cu prelungirea stării de urgență și atunci marea preocupare a celor din PSD, în Parlament, a fost să modifice hotărârea de Guvern Orban, ordonanța de urgență dată de Guvernul Orban, în ideea în care nu erau de acord ca spitalele din subordinea consiliilor județene să aibă manageri numiți de către Ministerul Sănătății, ci să continue numirea lor de către baronii locali. La vremea aceea, PSD, care are astăzi undeva la 19 sau 20 de președinți de consilii județene, avea 27 de președinți de consilii județene. Atunci bătălia lor a fost tocmai pentru că drenarea banilor prin sistemul de sistemul de sănătate publică, prin intermediul spitalelor, este o realitate, iar președinți de consilii județene, baroni locali, au făcut acest lucru și îl fac”, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan, duminică seară, în direct pe B1 TV.

La „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, liberalul a vorbit despre tragedia de la Piatra Neamț și, printre altele, despre numirea managerilor de spitale, context în care a declarat că „e nevoie de o majoritate consituită în jurul PNL, în parteneriat cu Președintele României”.

Referitor la faptul că, potrivit lui Silviu Mănăstire, Vlad Voiculescu, viceprimarul Capitalei, ar încerca să schimbe mai mulți manageri de spitale din București, Rareș Bogdan a spus: „Eu vă asigur că acesta este unul dintre motivele pentru care noi spunem că, cu toate riscurile și în orice situație, democrația nu poate fi suspendată și e nevoie de alegeri. PNL guvernează România și a ținut-o pe linia de plutire și economic, și comercial, și din punct de vedere al pandemiei, având exact 20% din Parlamentul României. Numai noi știm cât de complicat a fost această guvernare de un an și o lună. De asta e nevoie de o majoritate clară constituită în jurul PNL, în parteneriat cu Președintele României, pentru a putea să facem lucruri”.


populare
astăzi

1 A construit un solar pentru ca familia să mănânce sănătos și riscă o amendă de 100.000 de lei. „Nu mai știi dacă ești gospodar sau infractor”

2 După o întâlnire a primarilor cu Ilie Bolojan, un cunoscut lider PSD anunță noile majorări pe care le pregătește Guvernul

3 Apelul unui medic, după ce Ion Iliescu a stat două luni la ATI: O discuție sinceră despre cum alegem să murim în România

4 „S-a rupt lanțul de iubire” între Georgescu și Simion? Intențiile ascunse pe care le-ar avea „liderul spiritual” al suveraniștilor

5 Teodor Baconschi dezvăluie amănunte interesante despre rețeaua rusă din România și cum a fost finanțată