Rareș Bogdan: S-au întors strigoii comunismului să conducă România

Stafiile trecutului se întorc să conducă România, spune liderul liberal Rareș Bogdan. El a dat exemplul fostului senator Florea Voinea, despre care spune că era prieten cu Nicu Ceaușescu și despre care presa a scris recent că ar fi un apropiat al premierului Viorica Dăncilă.

„Avem un prim-ministru care astăzi stă agățată de un fost ofițer DIE, care a devenit sfătuitorul nr.1 al acestei doamne. Nu se poate așa ceva! Parcă sunt scoși de la naftalină. Personaje de lângă Nicușor Ceaușescu – eu aveam 12 ani când Nicușor Ceaușescu făcea legea. Personajul nr.1 de lângă Viorica Dăncilă este un personaj care a stat umăr la umăr, prieten de nădejde al lui Nicușor Ceaușescu. Ăștia s-au reinventat ca niște stafii și ne bântuie în momentul ăsta viețile, în Palatul Victoria, conduc România. Acest individ i-a pus pe masa d-nei Dăncilă în urmă cu 10 zile o propunere de consul general la unele dintre cele mai importante consulate ale România, la Milano, un personaj care vine din vechea Securitate, acuzat de tot felul de legături cu proxeneți, cu crimă organizată, și d-na Dăncilă a semnat, pentru că nu știe ce semnează”, a spus Rareș Bogdan la  Digi24 .

„Parcă trăiesc într-un film în care stafiile trecutului – ba unii actori care erau prin roluri de cooperatiști-șefi, ba dl Daea care vine din străvechile cooperative agricole, ba dl acesta care e consilierul d-nei premier, Ică Voinea, vin din niște tenebre, din niște peșteri, după 30 de ani s-au întors strigoii comunismului să conducă România. Lucrul ăsta nu se poate!”, a adăugat el.

Amănunte despre Florea Voinea citiți aici:  Strigoii comunismului/Cine sunt cele două „conserve SIE” plasate în umbra Vioricăi Dăncilă. Cel din imagine a fost mâna dreaptă a lui Nicu Ceaușescu


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3