Rareș Bogdan: „Trebuie să ne punem beton pe genunchi și să ne afirmăm statutul de stat demn. Fără compromisuri”
Războiul se va termina cândva, va începe competiția pentru reconstrucția Ucrainei (fă, Doamne, astfel încât să nu înceapă un crunt conflict economic între puterile care-și depun dosarul!), iar România are șansa de a-și consolida alura de stat stabil, conștiincios și demn.
Cred că am depășit eterna tânguire națională care deplângea poziția geografică de la răscrucea civilizațiilor, în calea lupilor, și am transformat-o în avantaj. Vom ieși din această nouă filă sângeroasă a omenirii mai puternici, cu ajutorul credinței și demnității. Dacă… există un dacă! Dacă valorificăm ce avem noi, ca popor, unic pe lume: dorul, ca instrument eficient al inteligenței emoționale.
Să mă explic. În memoria colectivă, în subconștientul național, ne-am îndeletnicit mereu cu „aproapele” – termen pe care-l utilizez atât pentru a desemna ființe materiale din cercul personal și cel proxim, cât și pentru starea de bine pe care o traversăm căutând să nu suferim/ne bucurăm/visăm singuri. Adică emoția împărtășirii. Empatia. Disponibilitatea.
Ne-au tăvălit toate imperiile, dar când ne era mai rău, ne-am fost aproape unii altora. Nu ne-am abandonat, ne-am găsit forța în doine. Am cântat de foame, de sete, de frică, de deznădejde, am cântat cu steagul într-o mână și baioneta în cealaltă, am cântat de bucurie la nunți. Am cântat chiar și la înmormântări, pentru că am înțeles, uneori, că suntem ființe de lumină și plecăm Acasă, lângă Domnul.
Dacă ne vom aduce aminte cât ne iubim, cât ne putem deștepta nefiind singuri, cât de multe ne unesc, ca neam, uitând să ne detestăm pe motive politice sau de credință, anul 2023 va fi anul inteligenței emoționale românești.
Adevăratul IQ al unui popor este acela de a prefigura, cu discernământ, ceea ce merită să investim în destinul nostru colectiv. Iar conjunctura geopolitică regională ne invită, parcă, la asta, dacă nu dormim. Sau, dacă vreți, dacă pricepem ce a spus Eminescu în Scrisoarea a III-a despre sultan:
„La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă/ Dară ochiu-nchis afară înlăuntru se deșteaptă”.
Poate ar fi prea mult să proiectăm existența unei conștiințe demiurgice în viitorul apropiat al mentalului colectiv, dar ne poate ajuta, ca popor, dacă ne aducem aminte de „Grădina Maicii Domnului”. Fără să cădem în delir mistic, ci cu pragmatism. O putem lua ca prevestire, ca testament, sau ca talisman. Dar nu o putem ignora.
Războiul e cea mai nefericită dintre lumi, iar mulți români trăiesc cu inima cât un purice de teamă ca Republica Moldova să nu aibă soarta Ucrainei. Dar reprezintă pentru noi un moment în care trebuie să ne punem beton pe genunchi și să ne afirmăm statutul de stat demn. Fără compromisuri.
Să ne jucăm cartea, să vedem mereu atu-urile, importanța pe care o avem la frontiera UE și a NATO. Cu un popor iubitor față de aproapele său, cu vecini de bloc sau de casă pe care nu-i uiți când au un necaz, această țară poate avea o putere cum puține națiuni au avut-o în istorie. Nu suntem cuceritori, n-avem alură de vikingi, dar rezistența la intemperiile istoriei ne-a dat o forță spirituală unică. Iar cu puterea inimii curate, mintea devine o uzină națională.
Aceasta este dorința mea pentru 2023. La mulți ani!/Rareș Bogdan/ mediaflux.ro
