Răsturnare de situație?/Halep ar fi putut fi ținta unei răzbunări, spune avocatul Paul Ciucur de la tribunalul unde va fi audiată sportiva

Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) a fost suspendată provizoriu, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open, relatează digisport.ro. Faza de investigație în cazul Simonei Halep a luat sfârșit, iar fostul lider mondial are la dispoziție 20 de zile pentru a-și decide următorul pas.

Cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, au explicat că sportiva poate invoca sabotajul sau contaminarea mâncării.

Avocatul Paul Ciucur nu exclude ca jucătoarea din Constanța să fie ținta unei răzbunări.

„Marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată.”, a declarat avocatul Paul Ciucur, pentru TVR .

Dan Mihai, celălalt avocat român de la Sport Resolutions, nu exclude contaminarea prin mâncare, așa cum a fost și cazul Sarei Errani, care a scăpat cu numai 10 luni suspendare după ce a spus că a preparat pastele în vasele folosite de o rudă, bolnavă de cancer.

„Este cazul Errani, care este un caz mai recent. Contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de bunica ei cu mâncarea pe care sportiva a ingerat-o”, a declarat Dan Mihai.

„Este o șansă destul de redusă ca, prin contaminare în mâncare, alta decât intenționată, să se fi putut regăsi o asemenea cantitate. Singura variantă ar rămâne o contaminare intenționată”, a mai afirmat Paul Ciucur.

Sportiva are acum două soluții: fie pledează vinovată, ceea ce i-ar aduce o suspendare de trei ani, cu un an mai puțin decât pedeapsa maximă, fie contestă acuzațiile și pornește un proces.

În plin scandal de dopaj, Simona Halep l-a chemat de urgență pe Darren Cahill la București. Sportiva și fostul său antrenor s-au întâlnit, joi, 3 noiembrie, la un restaurant din centrul Capitalei, scrie ProSport .

Australianul a venit special de la Paris pentru a-și întâlni fosta elevă, cu care a stat de vorbă aproape două ore. Sursa citată scrie că Darren Cahill i-ar fi recomandat Simonei Halep, de la declanșarea scandalului, să colaboreze cu o firmă de avocatură din New York. Aceeași care a fost folosită de Mihaela Buzărnescu atunci când a dat în judecată WTA și a cerut 3 milioane de dolari drept despăgubiri.

De asemenea, cei doi au discutat despre pregătirea apărării în aces caz și este foarte posibil ca australianul să fie chemat drept martor sau cel puțin una dintre declarațiile sale să fie depusă la dosar, relatează digisport.ro.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români