Răsturnare de situație?/Halep, eliminată de pe lista suspecților în cazul de dopaj

Răsturnare de situație?/Halep, eliminată de pe lista suspecților în cazul de dopaj

Simona Halep și-a ales strategia la procesul ce urmează să înceapă în curând. Apărătorii săi vor să demonstreze, probabilistic, că Halep nu poate fi declarată vinovată.

Simona Halep a fost depistată pozitiv la testul de antidoping cu o substanță numită roxadustat. Medicamentul este destinat persoanelor care suferă de anemie, dar este interzis în sportul profesionist.

Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.

Cum se va apăra Halep

„Circumstanțe excepționale” este încadrarea argumentată a avocaților Simonei Halep, care invocă „lipsa vinovăției sau neglijenței Simonei, care a fost sabotată neintenționat”.

O altă persoană a recunoscut că nu știa sau nu bănuia și nu ar fi putut, în mod rezonabil, să știe sau să bănuiască deloc că a manipulat, involuntar, produse contaminate cu «Evrenzo» (a cărui substanță activă este Roxadustat) ingerate de Simona Halep, în contradicție cu dovezile de mare precauție ale sportivei”, este baza demonstrației prin care avocații români și francezi ai Simonei particularizează apărarea prin probe, teste, analize și documente furnizate de cea mai cunoscută agenție cu servicii de laborator din Franța, conectată la Institut des Sciennces du Sport-Sante/Laboratoire de Biologie de l’Exercice pour la Performance et la Sante (LBEPS).

Probatoriul (totalitatea probelor adunate de agenția particulară de investigație și documentate de casele de avocatură română și franceză angajate de Halep) are calitatea argumentativă de a dovedi „lipsa vinovăției” și, în baza unei balanțe a probabilităților considerată opțiunea cea mai posibilă, perioada de suspendare a Simonei Halep să fie suprimată, desființată!

„Gradul de vinovăție sau neglijență nu este suficient de semnificativ pentru a fi determinant ca să impună vreo sancțiune Simonei Halep pentru încălcarea reglementărilor antidoping”, este solicitarea pe care avocații fostului număr 1 mondial au pregătit-o a fi susținută, personal, de româncă în fața panelului de trei arbitri constituit de Sports Resolutions, tribunalul independent londonez unde constănțeanca va încerca să distrugă acuzația de dopaj cu Roxadustat, arată prosport.

„Norocul” lui Halep

În favoarea apărării lui Halep stă și faptul că substanța pe care a ingerat-o nu se găsește în farmacii și este greu de procurat. Astfel, devine posibil ca doar o persoană cu competențe medicale să o poată procura.

Fără să fie posibil de găsit în România, unde nu este autorizat să fie distribuit, Evrenzo (Roxadustat) este comercializat în Europa unde se poate obține numai pe baza prescripției medicale a unui doctor cu experiență în tratarea anemiei cauzată de insuficiență renală cronică.

Cine ar putea fi „suspecții”

Cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, au explicat că sportiva poate invoca sabotajul sau contaminarea mâncării. Ca temei pentru un doping neintenționat.

Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping de la TAS, a explicat ce înseamnă contaminarea şi în ce condiţii sportivul poate dovedi că a existat o eroare care nu a ţinut de el.

"Când discutăm despre contaminare, trebuie să plecăm de la premisa că există mai multe tipuri de contaminare, iar orice discuție generică sau speculativă nu face decât să adâncească confuzia și mai mult.

Din perspectivă procedurală, ne putem referi la:

  • contaminarea unor produse alimentare
  • contaminarea unor suplimente alimentare
  • contaminarea apărută pe lanțul de control anti-doping.

De pe acest „lanț”, Halep trebuie să găsească un vinovat care poate fi cineva din echipa Mouratoglou, cei care au mânuit probele, cei care i-au pregătit mâncarea.

Pentru fiecare din cazurile enumerate mai sus este nevoie de un probatoriu distinct, ca un sportiv să își dovedească nevinovăția.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Multe națiuni occidentale ar trebui să ia în serios această declarație...

2 Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare ale UMB dau estimările peste cap

3 Rusia, oameni buni...

4 Misteriosul mesaj al lui Valeri Zalujnîi, la 3 luni după ce a fost dat afară de la conducerea armatei ucrainene

5 Potrivit manualului, dacă Rusia ar fi respectat propria doctrină militară, ar fi cucerit Ucraina în prima etapă a invaziei