Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna februarie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna februarie a acestui an, de la 2,99% în luna ianuarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,8%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,32%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna februarie 2021 comparativ cu luna februarie 2020 au crescut cu 3,2%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2020- februarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (martie 2019 - februarie 2020 ), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%", precizează INS.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR