Războiul din Siria a făcut peste 200.000 de morți

Războiul din Siria a făcut peste 200.000 de morți

Războiul din Siria a făcut peste 200.000 de morți în aproape patru ani de zile, a anunțat marți Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra, informează AFP.

'Am contabilizat 202.354 de oameni uciși, dintre care peste 130.000 sunt combatanți din ambele tabere', a precizat această organizație nonguvernamentală, care beneficiază de o vastă rețea de militanți și medici în Siria.

Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, 63.074 sunt civili, iar dintre aceștia 10.377 sunt copii.

Dintre combatanții anti-regim decedați, 37.324 sunt rebeli sirieni și 22.624 sunt jihadiști nesirieni, a precizat Rahmane. În același timp, dintre cei care au luptat de partea regimului, 44.237 erau soldați, 28.974 erau membri ai milițiilor Forțelor de securitate națională, 624 erau membri ai Hezbollahului șiit libanez și 2.388 — șiiți veniți din alte țări. De asemenea, există și 3.011 de trupuri neînsuflețite neidentificate.

Bilanțul, a subliniat Rami Abdel Rahmane, 'este în mod cert mai ridicat decât cele 200.000 de persoane ucise contabilizate, deoarece este imposibil să lucrezi în anumite regiuni controlate de regim sau de jihadiști ai grupării Statul Islamic (SI)'.

Potrivit directorului OSDO, la aceste cifre trebuie adăugate alte 300.000 de persoane aflate în detenție, dintre care 20.000 sunt date dispărute. De asemenea, mii de persoane, combatanți și civili, sunt luați ostatici de SI și de alte grupări care acționează în Siria.

În opinia lui Rahmane, prin faptul că 'nu a reușit să-i aducă în fața Curții Penale de Justiție pe ucigași, comunitatea internațională a dat implicit undă verde pentru alte crime'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică