Conflictul actual din Ucraina face frecvent paralele cu Primul Război Mondial. Este o comparație făcută de politicieni, jurnaliști, analiști și personal militar.

Acoperirea din ultimele luni de iarnă, de exemplu, s-a axat pe modul în care ucrainenii luptă în tranșee noroioase asemănătoare primului război mondial în Bahmut, în timp ce Rusia suferă aproape de nivelul de pierderi din primul război mondial.

Nu este surprinzător faptul că unii comentatori apelează la aceste comparații. Întoarcerea războiului în toată puterea sa distructivă în Europa a trezit memoria culturală a societății occidentale cu privire la războaie la această scară. Din păcate, aceste comparații sunt adesea inutile, scrie profesorul în istoria relațiilor internaționale Christiaan Harinck în theconversation.com.

Multe dintre comparațiile cu Primul Război Mondial subliniază natura nemodernă a ceea ce se întâmplă pe câmpurile de luptă din Ucraina. Acest lucru duce la ignorarea naturii moderne a ceea ce se întâmplă, chiar și în Bahmut, ceea ce poate duce la subestimarea Rusiei și la supraestimarea diferențelor dintre forțele rusești și ucrainene. Și, cel mai important, făcând acest tip de comparații istorice, ne detașăm de ororile și violența războiului.

Războiul nemodern și modern

Este surprinzător cât de multe dintre comparațiile cu Primul Război Mondial subliniază natura rudimentară a efortului militar al Rusiei și aparentul eșec, răceala și iraționalitatea generalilor ruși. În aceste comparații, Primul Război Mondial nu servește ca punct de referință al războiului modern , ci ca imagine bântuită a războiului industrial primitiv de acum mai bine de un secol.

Filmul recent premiat de Netflix, All Quiet on the Western Front (Toată liniștea pe frontul de vest), de Erich Maria Remarque, a contribuit la aducerea din nou în prim-plan a acestei imagini a Primului Război Mondial.

Ceea ce este atât de caracteristic Primului Război Mondial, și pare atât de nemodern, este lipsa de progres. Patru ani de lupte pe mici fâșii de pământ, cu puține rezultate. Se așteaptă ca războiul convențional modern să se desfășoare în ritm rapid, cum ar fi Operațiunea Furtuna în deșert din 1991 și a doua invazie americană în Irak în 2003 (dacă ignorăm în mod convenabil anii de insurgență care au urmat), sau ca piloții de vânătoare din filmul Top Gun: Maverick, pentru a oferi o altă referință cinematografică. Și, deși am văzut la știri drone și alte instrumente de război de înaltă tehnologie, nu am văzut prea multe progrese în ceea ce privește îndepărtarea liniei frontului. În schimb, am văzut imagini cu tranșee și am citit despre pierderi masive de vieți omenești.

Planificatorii militari occidentali au fost obsedați de decenii de războaie scurte. Unul dintre motive este credința în rezultatele rapide oferite de tehnologia modernă.

Cu toate acestea, războiul din Ucraina este modern în sensul că este ceea ce se așteaptă în circumstanțele și condițiile date, atunci când forțe echipate aproximativ comparabil se întâlnesc pe câmpul de luptă și nu au suficientă forță (încă) pentru a o învinge pe deplin pe cealaltă.

Subestimarea obiectivelor Rusiei

Una dintre consecințele utilizării comparației cu Primul Război Mondial ar putea fi aceea de a nu înțelege ce încearcă să obțină rușii. Nemodernitatea este, desigur, strâns asociată nu doar cu războiul în general, ci mai ales cu comportamentul Rusiei. Nu vreau să sugerez că desfășurarea tactică și operațională a războiului de către Rusia, în special în ultimele luni de iarnă, a fost impresionantă și de succes - dimpotrivă. Dar, legând comportamentul Rusiei de o imagine stereotipică a luptelor din Primul Război Mondial, s-ar putea să nu mai analizăm întregul context. Conduita Rusiei în acest război este plină de greșeli, dar și rațională atunci când este privită în contextul unei forțe militare rapid extinse și prost pregătite, al dinamicii politicii rusești și al ideologiei regimului.

La nivel operațional și tactic, comparația cu Primul Război Mondial ar putea determina oamenii să subestimeze ceea ce Rusia ar putea încerca să obțină și modul în care încearcă să își adapteze structura de forțe și practica tactică pe câmpul de luptă. De asemenea, s-ar putea pierde din vedere prețul pe care lupta actuală l-ar putea avea asupra forțelor "mai moderne" ale Ucrainei.

În cele din urmă, concentrându-ne atât de mult pe eșecurile și succesele de pe câmpul de luptă (și văzând acest lucru prin prisma unei imagini stereotipice a Primului Război Mondial), am putea rata interpretările rusești ale succesului strategic și politic. În timp ce luarea Kievului și nepierderea Hersonului este mai atractivă decât alternativa pentru Kremlin, este înțelept să ne întrebăm cum înțelege conducerea rusă războiul. Este un război împotriva Ucrainei sau un război împotriva Occidentului care se întâmplă să fie purtat în și peste Ucraina? Și, în consecință, ce trebuie să obțină Rusia pe câmpul de luptă pentru a-și atinge obiectivele strategice și politice, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung? Deși succesul pe câmpul de luptă și succesul strategic și politic sunt legate, această legătură nu este deloc simplă. S-ar putea ca, în evaluarea sa actuală a situației, un impas în estul Ucrainei să servească scopului și obiectivelor (revizuite) ale Kremlinului.

Desprinderea de realitate

Pentru unii, războiul din Ucraina este o reîntoarcere la barbaria măcelului industrial de la începutul secolului XX. Aceasta servește ca o acuzație la adresa războiului și a regimului lui Putin, dar subliniază, de asemenea, propria noastră modernitate: acest lucru nu ar trebui să se întâmple în 2023.

Dar acesta este un gând periculos și înșelător, deoarece izolează ceea ce se întâmplă în Ucraina de propriile noastre vremuri. Ceea ce vedem în Ucraina nu este un spectacol istoric de groază, ci este fața urâtă a unui război modern la scară largă. În ultimele decenii, societatea occidentală a devenit în mod ciudat inconștientă de ceea ce se întâmplă într-un război modern. Războiul din Ucraina ne confruntă cu aceste orori.

Nu este vorba că puterile occidentale sau alte puteri nu au purtat războaie în ultimii 50 de ani. Dar, deoarece majoritatea acestora au fost la scară relativ mică și au fost purtate dincolo de Occident (cu excepția războaielor din Balcani din anii 1990) și împotriva puterilor non-occidentale (sau între puterile non-occidentale), acoperirea acelor oameni și societăți care au primit armele moderne de război a fost limitată. Acum, cu un război mult mai aproape de casă (în ceea ce privește Europa) și între forțe echipate în mod comparabil, începem să vedem costurile unui război modern.

Când generațiile viitoare vor căuta ceva cu care să compare ororile noilor războaie, s-ar putea să nu aleagă Flanders Fields și să se întoarcă în schimb la ceea ce s-a întâmplat pe câmpurile din Cernihiv, Sumy, Kharkiv, Luhansk, Donețk și Kherson în anii 2020. Sunt sigur că ucrainenii o vor face.