Războiul preţurilor din telefonia mobilă a escaladat: „greii“ vând apeluri şi SMS-uri nelimitate şi la un tarif de 10 euro pe lună

Războiul preţurilor din industria locală de telefonie mobilă a adus Orange, Vodafone şi Cosmote - greii industriei locale de telecom - în situaţia de a vinde cu 10 euro pe lună abonamente care includ apeluri şi SMS-uri nelimitate către orice reţea şi până la 1 GB de trafic de date pe internet, un tarif de aproximativ trei ori mai mic decât cel prac­ticat pentru planuri tarifare cu mai puţine resurse incluse în urmă cu unul sau doi ani de zile.

Războiul preţurilor din telefonia mobilă a escaladat: „greii“ vând apeluri şi SMS-uri nelimitate şi la un tarif de 10 euro pe lună (Imagine: Shutterstock)

Cel mai recent atac în această război al preţurilor din in­dustria care a scos anul trecut din buzu­narele românilor peste două miliarde de euro a venit din partea Cosmote, numărul trei pe piaţă, care a redus la 9,99 euro preţul abona­mentului Free L, care asigură apeluri şi SMS-uri neli­mitate în orice reţea şi 1 GB de trafic pe net. Planul tarifar Cosmote a avut iniţial un preţ de listă de 31 de euro, care fusese scăzut ulterior la 15 euro.

Orange şi Vodafone, liderii pieţei, oferă de asemenea planuri tarifare cu apeluri şi SMS-uri ne­limitate la 10 euro pe lună, conform informa­ţiilor furnizate de angajaţi din call-centere şi a infor­maţiilor publicate de clienţi pe forumuri, însă de­taliile nu sunt publicate pe site şi sunt disponibile doar pentru anumite ca­tegorii de clienţi - în general cei care au o vechime mai mare în reţea şi care fie sunt în situaţia de a-şi reînnoi contrac­tele, fie au în plan să le rezilieze.

Astfel, operatorii mari încearcă însă să transforme această prăbuşire a preţurilor într-o aterizare cât mai lină şi cât mai lungă - evitând să promoveze agresiv aceste planuri tarifare, pentru a-şi proteja marjele de profit şi veniturile, care să le asigure şi banii necesari pentru investiţiile în reţele.

Citeşte mai multe despre concurenţa de pe piaţa telefoniei mobile pe www.zf.ro .

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?