Răzbunare extremă. Ce a făcut o femeie pentru a-l împiedica pe fostul partener să zboare cu noua iubită la Miami

Răzbunare extremă. Ce a făcut o femeie pentru a-l împiedica pe fostul partener să zboare cu noua iubită la Miami

O însoțitoare de zbor a fost arestată fiindcă a lansat o amenințare cu bombă din dorința de a-l împiedica pe fostul ei partener să zboare la Miami cu noua lui iubită, relatează Business Insider .

Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la șase ani de închisoare. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la șase ani de închisoare. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Daniela Carbone, însoțitoare de zbor la Aerolineas Argentinas, a lansat amenințarea cu bombă chiar înainte ca avionul să decoleze din capitala argentiniană Buenos Aires spre Miami, la 21 mai, conform unui articol publicat pe 2 iunie de ziarul argentinian La Nación, citând surse judiciare.

Conform judecătorului Federico Villena , Carbone a utilizat telefonul mobil al fiicei sale pentru a lansa amenințarea , scrie La Nacion. Apoi a folosit un software de distorsionare a vocii pentru a-și ascunde identitatea, se arată în raport.

Mai mult decât atât, femeia l-a amenințat pe pilotul care se ocupa de zbor, spunându-i că știe la ce școli merg fiicele sale.

Spune-i căpitanului că am pus trei bombe în Miami. Nu vă mai jucați cu politica și verificați avionul, pentru că vor exploda într-o mie de bucăți", a declarat Carbone, în vârstă de 47 de ani.

Carbone a fost arestată pe Aeroportul Internațional Ezeiza din Buenos Aires în aceeași zi în care a lansat amenințarea pentru constrângere în formă agravată, intimidare publică și împiedicarea desfășurării activității, conform ziarului argentinian Clarin. În cazul în care va fi găsită vinovată, femeia riscă până la șase ani de închisoare.

Cei 270 de pasageri aflați la bordul zborului AR1304 al companiei Aerolineas Argentinas au fost evacuați din avion, conform unui articol publicat luni, 12 iunie, de cotidianul La Nacion. Fostul iubit al lui Carbone, cunoscut doar sub numele de Picho, și actuala sa iubită, lucrau amândoi ca membri ai echipajului de cabină pe acel zbor, conform Clarin.

Însoțitoarea de zbor și Picho au fost împreună cinci ani, conform Clarin. Femeia a amenințat că va pune bombe fiindcă „nu suporta să fie părăsită de Picho” pentru o altă însoțitoare de zbor mai tânără, au afirmat pentru Clarin mai mulți angajați ai companiei aeriene.

Avocatul acesteia, Agustin Esnal, nu a dorit să răspundă solicitării Insider pentru comentarii.

Din acel moment, Carbone a fost concediată de campania Aerolineas Argentina, conform La Nacion. Amenințarea a costat compania aeriană circa 1 milion de dolari.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?