Răzvan Burleanu a aprobat suspendarea lui Gheorghe Chivorchian din funcția de secretar general

Răzvan Burleanu a aprobat suspendarea lui Gheorghe Chivorchian din funcția de secretar general

Președintele FR de Fotbal, Răzvan Burleanu, a aprobat marți solicitarea suspendării temporare din funcția de secretar general a lui Gheorghe Chivorchian, care urmează să fie ratificată luni 6 iulie de Comitetul executiv al FRF. Gheorghe Chivorchian a solicitat președintelui FRF, Răzvan Burleanu, suspendarea din funcția de secretar general, urmând ca aceasta să fie prezentată în ședința Comitetului Executiv de luni, 6 iulie 2015. Atribuțiile funcției de secretar general al Federației Române de Fotbal vor fi preluate temporar de președintele Răzvan Burleanu.

''Am considerat necesar și firesc să întrerup exercitarea atribuțiilor mele de Secretar General până la finalizarea procedurilor inițiate de instituțiile statului și care mă implică, până la clarificarea deplină a situației. Federația Română de Fotbal și-a asumat un nou parcurs, ghidat de profesionalism și transparență, valori pe care le susțin, astfel că, în urma unei discuții cu președintele Răzvan Burleanu, am decis să îmi prezint solicitarea de suspendare a atribuțiilor în fața Comitetului Executiv al FRF, în ședința din 6 iulie 2015. Voi oferi toate informațiile necesare și sunt la dispoziția autorităților pentru lămurirea acestei spețe care nu are de ce să implice Federația Română de Fotbal", a declarat domnul Gheorghe Chivorchian.

Președintele Răzvan Burleanu a aprobat cererea de suspendare: ''Apreciez foarte mult poziția domnului Gheorghe Chivorchian și modul în care a hotărât să gestioneze acest moment. Sunt încredințat că este cea mai bună decizie. Câtă vreme se află în derulare aceste proceduri ale instituțiilor, unele care vizează o perioadă de timp anterioară exercitării funcției de secretar general de către domnul Chivorchian, vom urmări îndeaproape evoluția acestora''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

3 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

4 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

5 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf