Reacția Comisiei Europene după reproșurile Codruței Kovesi: Avem o cooperare bună cu Parchetul European

Comisia Europeană a negat vineri că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce şefa acestuia, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat lipsa de cooperare din partea instituţiilor Uniunii Europene.

Laura Codruța Kovesi FOTO Kenzo TRIBOUILLARD / AFP

Laura Codruța Kovesi FOTO Kenzo TRIBOUILLARD / AFP

Procurorul-şef european, Laura Codruța Kovesi a declarat într-un interviu acordat Politico la începutul acestei luni că EPPO, „nu a primit multe informaţii" de la departamentele interne ale Comisiei Europene. Potrivit acesteia, biroul său, care este însărcinat cu descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor care implică fonduri UE, este în curs de a stabili întâlniri bilaterale pentru a înţelege de ce, potrivit News.ro.

De asemenea, Kovesi s-a plâns că „numărul rapoartelor pe care le-a primit de la instituţiile europene este foarte mic”, referindu-se la informări sau alerte din partea oficialilor UE.

Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe chestiuni de justiţie, egalitate şi statul de drept, a declarat însă că relaţiile cu EPPO sunt bune.

„Cred că, în general, putem spune că avem o cooperare foarte bună cu EPPO şi că am depus multe eforturi pentru a-l înfiinţa şi pentru a ne asigura că are o finanţare adecvată”, a declarat Wigand.

Acesta a reacționat la materialul din Politico spunând că CE nu exercită nicio influenţă nejustificată asupra Parchetului.

„În ceea ce priveşte investigaţiile, EPPO este, desigur, pe deplin independent”, a spus el.

Întrebată dacă EPPO a audiat-o pe preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în cadrul investigaţiei sale privind achiziţia de vaccinuri de către UE, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a declarat că executivul european nu are încă „nicio informaţie" despre investigaţia EPPO, notează sursa citată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …