Reacția Kremlinului după atacul asupra restaurantului din Kramatork, soldat cu cel puțin 10 morți

Reacția Kremlinului după atacul asupra restaurantului din Kramatork, soldat cu cel puțin 10 morți

Kremlinul a afirmat miercuri că loveşte în Ucraina doar ţinte militare, în urma bombardamentului de marți seară asupra centrului oraşului Kramatorsk, soldat cu cel puţin zece morţi şi 61 de răniţi, informează AFP.

Bilanțul atacului asupra centrului orașului Kramatorsk a ajuns la 10 morți FOTO EPA-EFE

"Rusia nu loveşte infrastructuri civile, ea loveşte instalaţii care sunt legate, într-un mod sau altul, de infrastructuri militare", a declarat pentru jurnalişti purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

Cel puţin zece persoane au murit şi alte 61 au fost rănite în bombardamentul, marţi, asupra unui popular restaurant din Kramatorsk, oraş important din estul Ucrainei aflat sub controlul Kievului, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene.

Trei adolescenți se numără printre morţ, iar un copil născut în 2022 printre persoanele rănite, potrivit Serviciului pentru situaţii de urgenţă, Acesta precizat că operaţiunile de salvare continuă şi că şapte persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături.

Rachetele au lovit Ria Pizza, un restaurant situat în centrul oraşului apreciat de jurnalişti, lucrători umanitari şi soldaţi. Media ucrainene au evocat prezenţa de instructori militari străini în oraş.

Trei personalităţi columbiene, celebrul scriitor Hector Abad, politicianul Sergio Jaramillo şi jurnalista Catalina Gomez, corespondenta în Ucraina a cotidianului El Tiempo, au fost răniţi uşor, în timp ce luau masa în acest restaurant alături de scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, potrivit unui comunicat semnat de Abad şi Jaramillo.

Amelina, romaniceră de 37 de ani, "se află într-o stare critică, fiind rănită la cap", adaugă textul.

În urma atacurilor, apartamente, magazine, maşini, un oficiu poştal şi mai multe alte clădiri au suferit distrugeri, potrivit Parchetului ucrainean.

Potrivit poliţiei ucrainene, Rusia a tras două rachete sol-aer S-300 asupra oraşului Kramatorsk, cu 150.000 de locuitori înainte de războiul intrat deja în a 16-a lună.

SBU a reținut un presupus agent GRU trimis să adune informații de la fața locului

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunțat miercuri că a reținut un bărbat care ar fi adunat informații despre restaurantul din Kramatorsk și ar fi trimis un filmuleț cu locația forțelor armate ruse înainte de atacul de marți, relatează CNN.

„S-a stabilit că mijlocitorul loviturii asupra Kramatorsk este un agent al departamentului principal al Statului Major General al Forțelor Armate Ruse (GRU). La 27 iunie, el a fost însărcinat să afle dacă cafeneaua cu pricina este deschisă și dacă sunt prezenți clienți.

În scopul de a urma instrucțiunile inamicului, agentul GRU a realizat o înregistrare video secretă cu localul și vehiculele parcate în vecinătate. Apoi, suspectul a transmis imaginile către serviciile de informații militare rusești", se arată în comunicatul SBU de pe Telegram.

După ce au primit aceste informații, invadatorii ruși au tras asupra cafenelei în care se aflau oameni", susține Serviciul de Securitate ucrainean.

Kievul: Moscova a țintit deliberat civili

Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a explicat că atacurile au avut loc cu două rachete balistice Iskander cu rază scurtă de acțiune: „Acestea au un indice de eroare circulară probabilă (CEP) cuprins între 30 și 70 de metri, sau 5-7 metri atunci când sunt echipate cu un sistem de ghidare, ceea ce înseamnă că Rusia a țintit în mod deliberat civili. Nu că cineva ar mai avea nevoie de alte dovezi în acest sens", a declarat el.

„Rusia a vizat în mod deliberat zone aglomerate„, a adăugat pe Telegram ministrul ucrainean de interne, Igor Klimenko.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat, în discursul său video nocturn, atacul "brutal" asupra civililor. „Fiecare astfel de manifestare de teroare ne dovedește iar și iar nouă și întregii lumi că Rusia merită un singur lucru după tot ceea ce a făcut - înfrângerea și un tribunal, procese corecte și legale împotriva tuturor criminalilor și teroriștilor ruși”, a subliniat Zelenski.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?