Reacția lui Nicolae Ceaușescu atunci când a aflat de cutremurul din 4 martie 1977. Unde se afla când s-a produs dezastrul

Pe 4 martie 1977 atunci când s-a produs unul dintre cele mai devastatoare cutremure de pe teritoriul țării noastre, Nicolae Ceaușescu, se afla într-un tur al țărilor africane. Aflând vestea dezastrului a ajuns în țară în numai 18 ore.

Pe 4 martie 1977 la ora 21.22, în Vrancea, cea mai importantă zonă seismică din România, la o adâncime de 94 de kilometri, a fost provocată o eliberare naturală de energie. A rezultat un cutremur cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, a cărui undă de șoc s-a resimțit în toți Balcanii.

Efectele au fost efectiv devastatoare, mai ales pe teritoriul României.

Un dezastru pentru care România comunistă nu era pregătită

Nu mai puțin de 23 de județe au fost grav afectate. Peste 32.000 de locuințe au fost avariate grav, altele s-au prăbușit efectiv. Imobile vechi, din secolul al XIX lea și perioada interbelică, dar și sedii de instituții și spitale s-au transformat efectiv în munți de moloz. „Bărbatul meu stătea nemişcat în pragul uşii şi striga exasperat să intru în casă. Nu ştiu ce a fost în capul meu, dar voiam să văd ce se întâmplă afară. Şi ce am văzut m-a încremenit. Blocul Dunărea, care se află la vreo 10 metri de noi se prăbuşea cărămidă cu cărămidă, iar jos, oamenii, panicaţi, în loc să fugă din calea dărâmăturilor, se ţineau de copaci, pentru că fugea pământul de sub ei”, povestea ulterior pentru „Adevărul”, Mărioara George.

„Lumina s-a stins şi, în cădere, am fost acoperită cu moloz. Blocul s-a forfecat ca un tort, etajele se prăbuşeau ca piesele de domino. Nu mă durea nimic, deşi aveam hemoragie internă. Am avut noroc că am căzut pe o uşă”, spunea o altă martoră a cutremurului din 1977 .

Conform statisticilor oficiale au murit 1578 de oameni iar alți 11.300 au fost grav răniți. Nu mai puțin de 11 spitale au devenit nefuncționale din cauza avariilor, peste 370 de unități de învățământ, șase universități și 763 de unități economice.

Totodată a fost afectată rețeaua electrică de gaze și de apă iar centrala termo-electrică București Vest a fost la un pas de explozie. Pagubele economice au depășit două miliarde de dolari, iar peste 350.000 de familii au rămas fără acoperiș deasupra capului.

Printre cele mai afectate orașe a fost chiar capitala României. În București, majoritatea deceselor, peste 1424 de morți (în București au fost 90% din totalul deceselor la nivel național) s-au produs ca urmare a prăbușirii a peste 32 de clădiri, majoritatea blocuri de locuințe. Aproximativ 70% din pagubele economice au fost în București. Multe clădiri istorice au fost distruse, printre care și blocurile Dunărea, Wilson, Scala, Casata și Continental.

Nu mai vorbim de casele vechi, multe dintre ele adevărate bijuterii arhitectonice, din zona centrală, aferentă Bulevardului Magheru-Bălcescu, care s-au prăbușit sau au fost grav avariate, fiind ulterior demolate. Un caz aparte l-a reprezentat orașul Zimnicea. Aici locuințele vechi au fost distruse în proporție de 80%. România comunistă nu avea o capacitate de intervenție potrivită pentru o asemenea catastrofă. Panica a guvernat totul în primele ore ale dezastrului. Oamenii săpau disperați, cu mâinile după membrii familiei sau prieteni prinși sub dărâmături.

Mari personalități ale României de la acea vreme au murit, încercând să fugă din blocurile care efectiv se dezintegrau. Mulți români nu aveau nici cea mai mică ideea de a reacționa în caz de cutremur. O parte a fugit de-a dreptul pe scări sau au ieșit pe balcoane devenind victime sigure. Nu existau suficiente ambulanțe și suficient personal de intervenție pentru a face față valului uriaș de răniți.

În plus, spitalele nu erau pregătite pentru așa ceva. Multe dintre ele au fost la rândul lor avariate de cutremur și scoase din uz. Numai în București, nouă spitale au fost grav avariate. Printre ele Floreasca și Colentina. Nu mai era loc la morgă pentru morți, iar la camera de gardă veneau și câte 200 de pacienți la fiecare 10 minute. Evident capacitatea era total depășită. Nu existau mijloace moderne, ca astăzi, pentru descarcerare sau intervenție printre dărâmături. Efectiv oamenii simpli, căutau cot la cot cu armata și pompierii victimele prinse sub dărâmături.

Bucureștiul se prăbușea, Ceaușescu făcea turul Africii

În timp ce avea loc cutremurul catastrofal de pe 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu se afla într-un tur extins al Africii, început pe 22 februarie și care trebuia să dureze aproximativ trei săptămâni. Vizitase deja Mauretania, Senegal, Ghana și Coasta de Fildeș. În perioada 2-5 martie 1977, Ceaușescu vizita Nigeria. Aceste vizite de prietenie în țările lumii a treia erau motivate mai ales de scopuri economice, Ceaușescu căutând piețe de desfacere pentru mărfurile românești și totodată posibilitatea de a înființa societăți mixte.

În seara cutremurului, Nicolae și Elena Ceaușescu participau la banchetul oficial organizat de președintele Nigeriei, în cinstea oaspeților. Întâlnirea a debutat cu discursul generalului Olusegun Obasanjo. În timp ce nigerianul adresa amabilități cuplului Ceaușescu, un membru al staff-ului președintelui român a intrat discret în sală.

Aplecat la urechea dictatorului acesta l-a informat că în țară s-a produs un adevărat dezastru. Ceaușescu și-a păstrat calmul, l-a lăsat pe nigerian să termine discursul. Când i-a venit rândul, Ceaușescu a anunțat că trebuie să întrerupă vizita fiindcă în România avusese loc un cutremur catastrofal. Nu s-a mai ținut cont de protocol și întreaga delegație oficială a României s-a îndreptat către aeroport. Ceaușescu urma să facă o vizită și în Spania, la Palma de Mallorca pentru a se întâlni cu regele. Vizita a fost contramandată. Nu în ultimul rând a emis, de pe drum, un decret prin care instituia stare de necesitate pe tot teritoriul României.

În 11 ore Ceaușescu a ajuns în România

Ceaușescu a plecat direct către România. În 11 ore a fost acasă. Mai precis, la ora 8.00 dimineața avionul care ducea delegația României a aterizat la Otopeni. A ordonat să fie așteptat la aeroport de membrii din conducerea de partid, dar și de șefii tuturor structurilor de intervenție, inclusiv Pompieri și Miliție.

„Parcurgînd pe jos bulevardele Magheru, Bălcescu, Republicii, Piața Universității, strada Academiei, tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a oprit în punctele unde seismul a provocat grele pierderi umane și materiale: blocul de la cofetăria «Scala», blocul de lîngă hotelul «Lido», clădirea care adăpostește pensiunea «Bulevard», blocul la parterul căruia se afla restaurantul «Dunărea», clădirea de pe strada Ion Ghica, imobilul de la întretăierea străzilor Edgar Quinet și Academiei”, preciza ziarul „Scânteia” în ediția de pe 6 martie 1977.

În primele zile după dezastru, intervențiile s-au concentrat pe salvarea supraviețuitorilor de sub dărâmături. Solidaritatea populației a fost remarcabilă, iar mii de oameni au participat la acțiuni de căutare și sprijin pentru sinistrați.

Ceaușescu a numit, ulterior, o comisie care să inventarieze toate blocurile avariate și să evacueze locatarii. Totodată a ordonat oprirea alimentării cu gaz. Nu în ultimul rând a dat dispoziții privind raționalizarea apei, având în vedere problemele cu alimentarea, din cauza conductelor distruse. În plus, s-a pus la cale planul de a dat tuturor sinistraților locuințe „la cheie”. Adică supraviețuitorii, rămași fără acoperiș deasupra capului au fost relocați în blocuri noi din cartierele Drumul Taberei, Titan sau Berceni. „Cetățenii care au locuit în blocurile prăbușite vor primi imediat locuințe în blocurile noi. Persoanele spitalizate vor putea, de asemenea, la părăsirea unităților sanitare, să se mute în noile locuințe puse la dispoziție de stat”, se arăta în hotărârea C.C. al PCR de pe 8 martie 1977.

Zelul lui Ceaușescu, un atuu de imagine exploatat propagandistic

Din ziarele vremii aflăm că tovarășul Nicolae Ceaușescu „s-a aruncat primul în subsoluri care să caute supraviețuitori”. Ulterior, cutremurul a fost exploatat în mod pragmatic de Ceaușescu. Pur și simplu i-a oferit posibilitatea de a dărâma zone întregi din orașele istorice, mai ales din București, pentru a sistematiza totul după principiile socialiste și mai ales pentru a face loc construcțiilor sale de suflet. Inclusiv Casa Poporului.

În vara lui 1977 a dat acel „decret criminal”, prin care efectiv a abandonat lucrările de consolidare la blocurile și clădirile afectate de cutremur. Pe unele le-a dărâmat, pe altele doar le-a cârpit. O problemă care a rămas până astăzi. Motivul era unul foarte clar: dorea să facă economie la materiale și forță de muncă, dar și să demoleze cât mai mult pentru a-și pune în aplicare planurile urbanistice. Mai multe țări au sărit în ajutorul României, fiind direcționate fonduri consistente din Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Austria, China, Franța.