Reacția lui Nicușor Dan, după ce Trump a amenințat cu taxe vamale mai mari ţările care susţin Groenlanda: „Sunt profund îngrijorat”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că este „profund îngrijorat de escaladarea declaraţiilor publice dintre partenerii şi aliaţii transatlantici cu privire la evoluţiile recente”, după ce președintele american Donald Trump a amenințat mai multe țări europene cu taxe vamale.

Nicușor Dan FOTO INQUAM/ George Călin

Nicușor Dan FOTO INQUAM/ George Călin

„Sunt profund îngrijorat de escaladarea declaraţiilor publice dintre partenerii şi aliaţii transatlantici cu privire la evoluţiile recente. Trebuie să reluăm discuţiile directe între noi, la nivelurile diplomatice corespunzătoare”, a scris preşedintele Nicuşor Dan, duminică, într-o postare pe pagina sa de socializare de pe X.

Amintim că președintele american Donald Trump a anunțat că va impune tarife de 25% asupra bunurilor exportate în SUA de opt țări europene care au desfășurat trupe în Groenlanda, insula arctică pe care liderul american intenționează să o cumpere.

Într-o postare pe Truth Social, Trump a enumerat Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda și a afirmat că „aceasta este o situație foarte periculoasă pentru siguranța, securitatea și supraviețuirea planetei noastre”.

Tarifele de 10% vor intra în vigoare de la 1 februarie și vor crește la 25% din 1 iunie, până la încheierea unui eventual „acord pentru achiziția completă și totală a Groenlandei”.

În acest context, ambasadorii Uniunii Europene urmează să aibă, duminică, o ședință de urgență.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India