Reacția memorabilă a unui britanic după ce gustă o șaorma românească: „Doamne, România, te iubesc!”

Reacția memorabilă a unui britanic după ce gustă o șaorma românească: „Doamne, România, te iubesc!”

Un tânăr britanic a devenit viral după ce s-a filmat în timp ce gustă pentru prima dată o șaorma românească. Experiența culinară inedită l-a încântat atât de tare, încât s-a declarat îndrăgostit de România pe vecie.

Momentul în care britanicul gustă din shaorma FOTO captură video Tik Tok

Britanicul a venit în România din dorința de a petrece mai mult timp alături de prietena sa, originară din Cluj Napoca. Cu ochii strălucind de nerăbdare, britanicul și-a împlinit dorința de a gusta celebra mâncare stradală des întâlnită în țara noastră, șaorma.

Uimit de gustul șaormei românești

În momentul în care a ridicat șaorma din pungă, britanicul a fost surprins de dimensiunea generoasă a preparatului. Cu un zâmbet larg, el a remarcat că șaorma era aproape la fel de mare ca propriul său cap. Această constatare i-a adus o surpriză plăcută, mai ales că prețul a fost unul modest.

„Tocmai mi-am cumpărat prima mea șaorma din România, Cluj Napoca. Abia aștept să o gust”, a declarat entuziast britanicul în timp ce admira shaorma cu privirea, potrivit stiridiaspora.ro .

„După cum miroase cu siguranță va fi bună”, spune în continuare englezul.

„Nota 10, este absolut delicioasă”

Cu un amestec de limbaj, vorbind jumătate în engleză și jumătate în română, tânărul a spus: „După cum se spune în România, Poftă bună!", înainte de a lua prima mușcătură. Următoarele momente au fost marcate doar de sunete de satisfacție, în timp ce savura fiecare înghițitură.

„Un lucru care îmi place extrem de mult la mâncarea românească, este faptul că poți simți gustul fiecărui ingredient distinct și totuși se îmbină perfect într-un ansamblu delicios", a exclamat britanicul cu un zâmbet pe față. „România, te iubesc."

La finalul experienței culinare, influencerul britanic a fost atât de impresionat de gustul minunat al șaormei, încât a făcut un apel către posibili parteneri de afaceri români în Marea Britanie: „Dacă te uiți la acest clip, te aștept în Marea Britanie să facem o afacere, să producem o șaorma ca aceasta."

În același timp, a transmis un mesaj special celor care au pregătit șaorma din Cluj-Napoca: „Pentru cel care a făcut această șaorma, te pup, să fii fericit. Această șaormă primește nota 10/10, este absolut delicioasă."

De asemenea, bărbatul a gustat cu câteva zile înainte și o pizza din România de care a fost la fel de încântat. Chiar după prima mușcătură, acesta s-a declarat uimit de cât de delicioasă este: „Wow, de ce nu le fac atât de bune și în UK ?”, exclamă el.

„Este uimitoare, simt atât de multe arome. Chiar și blatul este foarte bun”, a încheiat britanicul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat