Recruți din cadrul minorităților etnice ale Rusiei, umiliți de miliția din Donețk: „Ne-au spus că nu vom scăpa”

Un grup de recruți din Tuva, o regiune din sudul Siberiei, a publicat o înregistrare video care documentează abuzurile comise de miliția autoproclamatei „Republici Populare Donețk” (DNR), unde recruții au fost repartizați în urma mobilizării, relatează publicația rusă independentă Meduza.

Recruții din Tuva au fost intimidați și amenințați FOTO Captură/Meduza

Recruții din Tuva au fost intimidați și amenințați FOTO Captură/Meduza

Videoclipul a fost tradus în limba rusă și publicat de canalul Telegram al Asiaticilor din Rusia.

În clip apare un grup de bărbați într-o pădure, purtând măști și unforme de camuflaj. O voce din spatele camerei dă lămuriri: bărbații au fost mobilizați pe 29 septembrie 2022. Timp de trei luni, s-ar fi antrenat în Novosibirsk, dar nu au primit niciun fel de instruire în ceea ce privește abilitățile de luptă în prima linie.

La 29 decembrie, grupul a fost transferat la Donețk, iar unii dintre ei au mers direct pe front. După ce mai mulți bărbați din unitate au fost răniți, s-a dovedit că aceștia nu fuseseră înrolați în mod oficial în nicio formațiune militară rusă și nu se aflau sub nicio comandă.

La 4 februarie, soldați din autoproclamata "DNR" au venit la unitate și i-au intimidat pe recruți trăgând cu mitralierele în aer și punându-le în vedere că de acum înainte fac parte din armata lor. Apoi au sosit ofițeri de poliție militară care i-au bătut, potrivit unui interlocutor din videoclipul distribuit de canalul Asians of Russia, care a distribuit imagini filmate cu telefonul mobil în care se vede cum persoane înarmate forțează un bărbat în camuflaj să îngenuncheze.

Recruți din Tuva, bătuți de miliția din Donețk

Postul independent Taiga.Info a relatat că a primit o altă înregistrare video în care se vede cum recruții sunt bătuți de membri ai miliției "DNR". Un narator poreclit "Batia" ("Tati") descrie ceea ce pare a semăna cu uciderea extrajudiciară a soldaților ruși în 2014-2015, spunându-le recruților că generalul care l-a trimis la unitatea lor "l-a implorat" să nu-i ucidă, deoarece "toți sunt rude cu Șoigu", ministrul rus Apărării, care este originar din republica Tuva, a relatat Meduza.

Anterior, Rossiyskaya Gazeta a legat un soldat cu porecla "Batia" de locotenent-colonelul Viaceslav Gubin.

Guvernatorul dinTuva, Vladislav Hovalyg, a promis să vorbească cu Ministerul rus al Apărării despre situația recruților din regiunea Donețk.Totodată, Hovalyg i-a cerut lui Vitali Hoțenko, prim-ministrul autoproclamatei "DNR", să investigheze acțiunile miliției. În plus, Hovalig a trimis un grup de oficiali în regiunea Donețk pentru a examina cele întâmplate.

"Întreaga țară și-a mobilizat tații, soții și fiii pentru a apăra Patria și pentru a îndeplini obiectivele operațiunii militare speciale", a declarat Hovalig, adăugând: "Acesta este un caz șocant care discreditează condițiile recruților".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă