Rectificare bugetară pe 31 iulie; până atunci ministrul de Finanţe va face o analiză cu privire la cheltuieli (surse)

Rectificarea bugetară va avea loc pe data de 31 iulie, iar până atunci ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză referitoare la măsurile pe care le va lua, astfel încât, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%, au declarat joi surse politice.

Data rectificării bugetare a fost decisă miercuri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

"În şedinţa CExN s-a stabilit că până pe 31 iulie ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză cum se prezintă bugetul şi ce măsuri va lua pentru ca, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%. Pe 31 iulie se va face şi rectificarea bugetară", au precizat sursele citate.

Conform acestora, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se ia în considerare un proiect potrivit căruia pensiile speciale vor fi impozitate progresiv. Alte măsuri care sunt avute în vedere sunt eliminarea unor programe sociale ce nu sunt eficiente şi restructurarea unor agenţii de stat.

Ministrul Finanţelor a anunţat, în şedinţa PSD de miercuri, că din buget lipsesc 7 miliarde de lei, pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul.

Tot în şedinţa de miercuri s-a stabilit ca săptămâna viitoare să fie convocat un nou Comitet Executiv Naţional în care se va vorbi despre o remaniere guvernamentală, care să privească nu doar miniştrii, ci şi secretarii de stat, în condiţiile în care premierul urmează să prezinte o evaluare a fiecărui minister în parte.

Pe de altă parte, s-a decis ca noua conducere a Partidului Social Democrat - Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor - să meargă în fiecare filială judeţeană pentru a analiza rezultatele de la alegerile europarlamentare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic