RECTIFICARE MENCȘ: 44,05% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au medii peste 5

RECTIFICARE MENCȘ: 44,05% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au medii peste 5

Un număr de 73.342 de elevi de clasa a VIII-a reprezentând 44,05% au obținut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale, a precizat, sâmbătă, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice revenind cu o rectificare într-un comunicat de presă. În ceea ce privește rezultatele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezența — 90,71%) la proba de Limba și literatura româna, respectiv 32,60% (prezența — 90,20%) la matematică.

La proba de Limba și literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenți, circa 76% au reușit să obțină note peste 5.

"Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a (22-24 februarie). Rata de prezență s-a situat la 90,71% din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 166.498 de elevi au participat la toate probele. Pe tranșe de medii, se înregistrează următoarea situație statistică: 22.422 de medii între 5 și 5,99, 19.109 medii între 6 și 6,99, 15.985 de medii între 7 și 7,99, 11.989 de medii între 8 și 8,99, 3.850 de medii între 9 și 9,99, respectiv 7 medii de 10", afirmă MENCȘ în comunicatul de presă.

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală — 60,57% (rată prezență — 90,10%), urmată de Brăila — 58,50% (rată prezență—76,61%) și Cluj — 55,33% (rată prezență — 91,37%).

Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Vaslui — 31,22%, Tulcea — 32,67%, și Călărași — 33,47%. În aceste județe prezența a fost, în medie, de aproximativ 90%.

MENCȘ reamintește că rolul simulărilor, atât la Evaluarea Națională, cât și la bacalaureat, este unul reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți a nivelului real de pregătire atins până la momentul testelor pentru că, ulterior, să se poată stabili planuri remediale individuale.

Astfel, Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a.

Printre aceste măsuri se numără realizarea unei diagnoze clare a situației la nivelul fiecărui județ/ al fiecărei școli, analiza, în cadrul ședințelor cu directorii, a rezultatelor obținute de fiecare scoală, la simularea evaluării naționale, elaborarea de către fiecare scoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare națională și monitorizarea acțiunilor stabilite, de către inspectoratul școlar, analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice și al consiliilor profesorale, implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul școlii, după orele de curs.

Alte măsuri se referă la personalizarea traseului de învățare pentru elevii cu probleme deosebite care au obținut rezultate slabe la simularea evaluării naționale, efectuarea temelor diferențiate pentru asigurarea individualizării învățării.

Totodată, Ministerul Educației anunță inspecții școlare de specialitate la nivel național, care se vor desfășura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naționale și vor urmări aplicarea planurilor remediale la nivelul unităților de învățământ. Aceste inspecții vor fi realizate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS și de cei din inspectoratele școlare.

Pe de altă parte, Ministerul Educației a solicitat Institutului de Științe ale Educației o analiză riguroasă a rezultatelor obținute la simularea evaluării, astfel încât diagnoza rezultată la nivel național să conducă la politici publice destinate îmbunătățirii situației elevilor din învățământul gimnazial.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani