„Recunosc că ne-am pripit”. Academia Română i-a retras „Meritul Academic” lui Alex Mihai Stoenescu, fost informator al Securității

Academia Română a hotărât marţi să îi retragă Diploma „Meritul Academic” istoricului Alex Mihai Stoenescu, după ce un grup de 30 de universitari a făcut un apel public ca instituţia să se delimiteze de cel care, otrivit CNSAS, a fost unul dintre cei mai prolifici informatori ai Securităţii.

Istoricului Alex Mihai Stoenescu i-a fost retras premiul. Foto arhivă

Istoricului Alex Mihai Stoenescu i-a fost retras premiul. Foto arhivă

Marţi, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop , a anunţat că propunerea de retragere a Diplomei „Meritul Academic” , pe care prestigioasa instituţie i-o acordase istoricului Alex Mihai Stoenescu, a fost fost aprobată.

„I-am retras diploma domnului Stoenescu. Am vorbit cu profesorul Spinei (cel care l-a propus pentru diplomă n.r.) şi am fost de acord să îi retragem diploma. Am trimis către prezidiu propunerea. Recunosc că ne-am pripit”, a declarat Ioan-Aurel Pop, citat de news.ro.

Aşa cum „Adevărul” v-a informat, la 9 decembrie, 30 de profesori şi cercetători au formulat un apel către Academia Română, în care se solicita retragerea Diplomei „Meritul Academic” acordată „pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu, pe care nu doar CNSAS l-a declarat prolific colaborator al Securităţii comuniste, ci şi Înalta Curte de Justiţie a României.

„Alex Mihai Stoenescu a fost un colaborator prolific al Securităţii. Delaţiunile sale au trimis oameni în închisoare. Foşti ziarişi ai postului de radio Europa Liberă, foşti disidenţi, personalităţi culturale şi-au exprimat dezgustul moral faţă de răul făcut de acest om semenilor săi. Implicarea lui Alex Mihai Stoenescu în acţiuni de poliţie politică a fost recunoscută de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în 2010 şi confirmată de ÎCCJ în anul 2014”, semnalau universitarii în apelul lor.

„Cerem Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie şi Prezidiului Academiei Române retragerea Diplomei «Meritul Academic» acordată lui Alex Mihai Stoenescu şi anunţarea opiniei publice despre hotărâre printr-un comunicat. Acest act ar reprezenta o minimă reparaţie adusă prestigiului Academiei Române. Revocarea ar constitui şi o datorie faţă de victimele instituţiei de represiune, în particular, este o obligaţie faţă de victimele fostului informator al Securităţii, Alex Mihai Stoenescu”, se mai arăta în apel.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului