Referendum în Catalonia: Premierul spaniol Rajoy spune că nu a avut loc

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat duminică seara că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independență, informează Reuters. Consultarea populară a fost "o parodie a înseși esenței democrației", a susținut Rajoy, citat de DPA.

*UPDATE Referendum în Catalonia: Peste 460 de răniți în confruntările cu poliția spaniolă, anunță primarul Barcelonei (FOTO/VIDEO)

Potrivit AFP, au drept de vot circa 5,3 milioane de cetățeni din Catalonia, provincie spaniolă cu 7,5 milioane de locuitori. Rajoy a declarat că majoritatea catalanilor nu au participat la consultarea populară, iar cei care au participat au fost păcăliți.

Guvernul provincial de la Barcelona, care susține independența față de Spania, nu a prezentat până la ora declarațiilor lui Rajoy estimări ale prezenței la urne, dar a anunțat că acestea se închid la ora locală 20.00 și că programul de votare nu va fi prelungit. Un purtător de cuvânt a precizat că totuși cei care așteaptă la cozi vor putea vota.

Potrivit ultimului bilanț prezentat de guvernul catalan, confruntările între forțele de ordine și separatiști s-au soldat cu 761 de răniți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Interesantă ipoteza lansată de Caramitru...

2 Așa o fi?

3 Voi ați citit ce pregătește Ucraina?

4 De citit...

5 „Îi este frică și nu vrea să-și asume riscuri” / Un important propagandist rus cere răsturnarea lui Putin. Pe cine propune ca înlocuitor