Referendum în Elveția. Crește vârsta de pensionare a femeilor

Referendum în Elveția. Crește vârsta de pensionare a femeilor

Elveţienii au votat la limită în favoarea creşterii vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani, potrivit proiecţiilor publicate de institutul gsf.bern şi de alte media, relatează AFP.

Referendum în Elveția FOTO Shutterstock

Potrivit proiecţiilor publicate înainte de ora 13.00 (11.00 GMT), "Da"-ul a câştigat cu 51%. În schimb, o altă iniţiativă care încerca să obţină interzicerea creşterii intensive a animalelor, a fost respinsă detaşat, cu 63% din voturi împotrivă.

După două tentative eşuate în 2004 şi 2007, Berna a încercat să adune suficiente voturi pentru "a stabiliza" sistemul de asigurări sociale, supus unei enorme presiuni în contextul în care speranţa de viaţă creşte iar generaţia baby-boomers a ajuns la vârsta de încheiere a vieţii active.

Partea cea mai controversată a reformei cere ca, la fel ca bărbaţii, femeile să muncească până la 65 de ani înainte de a ieşi la pensie, un an mai mult decât în prezent.

Parlamentul a aprobat anul trecut măsurile cheie ale reformei pensiilor, care includ de asemenea o creştere a TVA (adoptată cu 56% duminică), dar partidele şi sindicatele de stânga au denunţat o reformă "pe spatele femeilor" şi au forţat referendumul.

Opozanţii reformei au subliniat discriminarea salarială care continuă să afecteze femeile şi au estimat că este incorect să fie crescută vârsta de pensionare pentru ele fără ca mai întâi să fie rezolvate aceste inegalităţi.

Partizanii "Da"-ului au afirmat că nu este nerezonabil să li se ceară femeilor să lucreze un an în plus, având în vedere datele economice şi demografice.

În 2020, femeile din Elveţia au primit pensii inferioare cu aproape 35% celor ale bărbaţilor, potrivit Ministerului Economiei din Elveţia.

Potrivit proiecţiilor, cantoanele francofone s-au pronunţat împotriva reformei, în timp ce cele germanice s-au pronunţat pentru.

Propunerea de a interzice creşterea intensivă a animalelor, care ar fi dus la eliminarea fermelor industriale într-o ţară încă foarte rurală chiar dacă agricultura nu reprezintă prea mult din avuţia naţională, a fost respinsă cu un vot fără apel.

Guvernul, parlamentul şi organizaţiile reprezentative ale crescătorilor s-au opus cu fermitate iniţiativei.

Potrivit legilor în vigoare, fermele nu pot creşte mai mult de 1.500 de porci, 27.000 de pui pentru carne sau 300 de viţei, spre deosebire de fermele industriale uriaşe din alte ţări. Berna a ameninţat de asemenea că noile reguli ar duce la o creştere semnificativă a preţurilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani