La paradă militară organizată la Beijing, liderii Rusiei și Chinei au apărut împreună, într-o demonstrație vizibilă de unitate între cele două mari puteri autoritare. Într-un moment neașteptat de sinceritate, un microfon deschis a surprins o conversație inedită între Vladimir Putin și omologul său chinez, Xi Jinping.

„Organele umane pot fi transplantate continuu,” se aude traducătorul lui Putin spunând. „Cu cât trăiești mai mult, cu atât întinerești și poți chiar atinge nemurirea.”

Remarca, aparent anecdotică, scoate în evidență una dintre cele mai sensibile vulnerabilități ale sistemului politic construit de Vladimir Putin în ultimul sfert de secol: ce se întâmplă după el? scrie The Moscow Times.

Un sistem dependent de un singur om

De la alegerea sa în 2000, Vladimir Putin a remodelat radical arhitectura politică a Rusiei. Partidul Rusia Unită domină fără rival Duma de Stat, iar majoritatea pozițiilor regionale sunt ocupate de oficiali loiali Kremlinului. Alegerile nu sunt considerate libere sau corecte de către organizațiile internaționale, iar amendamentele constituționale adoptate în 2020 i-ar permite lui Putin să rămână la putere până în 2036 — când va avea 83 de ani.

Aceste realități consolidează percepția larg răspândită că liderul rus nu intenționează să părăsească scena de bunăvoie. Însă, dacă Putin ar deveni brusc incapabil să-și exercite funcția sau ar muri, procesul de tranziție ar putea declanșa o succesiune de evenimente neprevăzute și greu de controlat.

Un gol de putere, fără un succesor desemnat

Conform Constituției Rusiei, în cazul dispariției liderului, prim-ministrul preia temporar funcția de președinte. În prezent, această responsabilitate i-ar reveni lui Mihail Mișustin, în vârstă de 59 de ani, fost șef al Fiscului, devenit prim-ministru în 2020.

Consiliul Federației are apoi un termen de 14 zile pentru a convoca alegeri prezidențiale. Problema majoră, spun analiștii, este că Vladimir Putin nu a desemnat un succesor clar.

„Dacă Putin moare brusc sau intră în incapacitate fizică fără o tranziție planificată, va exista o presiune uriașă pentru a nu greși, pentru a evita un nou <<Timp al Tulburărilor>>,” afirmă Julian Waller, cercetător specializat în politica rusă la George Washington University .

Potrivit acestuia, riscul nu este doar unul instituțional, ci și simbolic: o tranziție eșuată ar putea readuce instabilitatea anilor 1990 — sau chiar ecouri ale Războiului Civil Rus.

Generația veche, fără vlagă pentru viitor

Paradoxal, mulți dintre potențialii succesori din anturajul lui Putin sunt și ei în vârstă. Nume precum Andrei Belousov (ministru al Apărării), Nikolai Patrușev (fost secretar al Consiliului de Securitate) sau Serghei Sobianin (primarul Moscovei) au fost menționați în trecut ca opțiuni posibile. Cel mai tânăr dintre aceștia are deja 66 de ani.

„Ștafeta trebuia predată mai devreme. Acum, pare că regimul se grăbește, mai ales de la izbucnirea războiului, să promoveze figuri mai tinere,” spune Waller.

În acest context, se conturează numele unor oficiali promovați recent, în timpul conflictului din Ucraina: Aleksei Diumin (53 de ani), fost bodyguard al lui Putin și actual secretar al Consiliului de Stat, sau Dmitri Patrușev (47 de ani), ministru adjunct al Agriculturii și fiul fostului șef al securității naționale.

Acești potențiali succesori ar putea menține sistemul existent, fără bagajul de vârstă sau notorietatea toxică a generației anterioare. Totuși, rămâne posibilă și varianta impunerii unui lider de compromis, mai puțin influent, dar controlabil din umbră de elitele politice.

„Succesorul imediat al lui Vladimir Putin s-ar putea să nu fie cel mai puternic om din sistemul politic — cel puțin nu la început,” subliniază Waller.

Lecțiile revoltei Wagner

Singurul precedent recent care a testat coeziunea regimului a fost revolta militară declanșată de Evgheni Prigojin în vara anului 2023. Atunci, trupele Wagner au mărșăluit spre Moscova, iar autoritățile au reacționat lent și confuz. Criza a scos la iveală fragilitatea sistemului în lipsa unei conduceri ferme și coerente.

Sociologul politic Margarita Zavadskaia, de la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale, afirmă că o eventuală dispariție a lui Putin ar produce un șoc, dar nu neapărat o mobilizare populară masivă.

„Cel mai probabil, populația ar adopta o atitudine de așteptare. Nici sprijin masiv, nici proteste. Tăcere și incertitudine,” spune ea.

De asemenea, tradiția sovietică ar putea impune o întârziere în anunțul oficial al morții, pentru a permite elitei să pregătească tranziția. Armata, fragmentată și lipsită de unitate, nu pare a fi un actor politic capabil să impună un lider alternativ.

Opoziția democratică, marginalizată și în mare parte exilată, ar putea încerca să valorifice momentul, dar capacitatea sa reală de influență este extrem de limitată.

În orice scenariu, Zavadskaia avertizează că o Rusie post-Putin „are șanse mici să devină un regim democratic.”

Imortalitatea ca idee politică

Pentru moment, Vladimir Putin pare preocupat nu doar de prelungirea propriei vieți, ci și de durabilitatea regimului său. La Beijing, liderul rus a vorbit despre „faptele eroice comune” ale Rusiei și Chinei în Al Doilea Război Mondial și despre o „nouă ordine mondială” în care cele două state refuză să fie subordonate Occidentului.

„Relațiile dintre Rusia și China au atins cel mai înalt nivel din istorie,” a declarat Putin, insistând că ele sunt „autosuficiente și independente de factori politici interni sau agende globale de moment.”

În lipsa unui plan clar pentru succesiune, se conturează o întrebare-cheie: va reuși moștenirea politică a lui Putin să supraviețuiască în absența lui? Sau, dimpotrivă, sistemul său se va dovedi imposibil de susținut fără figura centrală care l-a construit?