Reforma agrară comandată de la Kremlin nu a avut efectul scontat în România: s-au distrus multe proprietăți agricole, în unele zone Armata a fost trimisă la muncile câmpului, iar prețul produselor agricole a explodat.

Una dintre primele măsuri întreprinse de guvernul Petru Groza a fost legiferarea Reformei agrare. Prin Reforma agrară din 1945 au fost distribuite 1.057.674 ha la 796.129 de ţărani. La încheierea acesteia existau peste trei milioane de gospodării sub cinci hectare, ceea ce reprezenta un procent de 75% din totalul gospodăriilor.

Reforma agrară a fost implementată imediat după război, în condițiile în care România avea de achitat despăgubiri de război Uniunii Sovietice. În același timp, forțele de ocupație sovietice secătuiau țara noastră de toate resursele.

Desfiinţarea marii proprietăţi agrare a constituit una dintre etapele propuse de către ideologia comunistă în vederea pregătirii procesului de socializare şi colectivizare a agriculturii, scrie Augustin Țărău în „Reforma agrară din anul 1945 - Preambulul procesului de colectivizare al agriculturii românești“.

În faţa tuturor priorităţilor au prevalat însă directivele transmise de la Kremlin, care indicau în mod expres mijloacele de desființare a marilor moşii, amintește Gheorghe Zamfirescu în „Sovietizarea României, o perspectivă geopolitică“.

Primele efecte ale reformei: o coasă la cinci țărani

Cel mai grav efect al fărâmiţării marilor proprietăţi a fost penuria alimentară, care şi-a făcut simţită prezenţa rapid în rândul populației, în special în centrele urbane.

Majoritatea ţăranilor împroprietăriţi reclamau lipsa de pe piaţă a prăşitoarelor, sapelor, coaselor, potcoave, caiele etc., însă cel mai mult se resimţea lipsa animalelor de tracţiune.

La Satu Mare, spre exemplu, a fost necesară participarea armatei pentru realizarea muncilor câmpului, o tradiţie care va fi perpetuată şi după introducerea colectivizării agriculturii. Prefectul Maramureşului a şi întocmit un studiu comparativ al necesarului de unelte agricole. Dacă în 1944 revenea o coasă la doi ţărani, în 1945 repartiţia era de trei la o coasă, ca în 1946 au ajuns ca 5-6 ţărani să împartă o coasă.

Reforma agrară din 1945 nu și-a atins scopul. Ba, mai mult, a dus la o cădere a producţiei agricole și a accentuat fragmentarea loturilor ţărăneşti.

Consecinţa cea mai îngrijorătoare a reformei a fost însă distrugerea multor proprietăţi exploatate în mod intensiv şi înlocuirea lor cu gospodării fragile şi minuscule, lipsite de cel mai elementar inventar, ce nu puteau asigura măcar independenţa economică a familiei din cultura propriului pământ, scrie Dumitru Şandru în „Impactul reformei agrare din 1945 asupra țărănimii“.

Spre exemplu, în ianuarie 1946, preţurile la produsele alimentare crescuseră cu 100-150% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aprovizionarea cu pâine era cea mai deficitară și ea ajungea numai în spitale şi economate, în vreme ce muncitorii şi-o procurau la un preţ de 910 lei bucata, faţă de 320 lei cât costase, din cauza creşterii preţului kilogramului de grâu de la 10.000 lei la 50.000 lei.

Cerealele luau calea URSS-ului

Pentru asigurarea minimului necesar de alimente a fost necesară aprovizionarea cu cereale din U.R.S.S. 119, fără a se preciza cantitatea. Situaţia era paradoxală. În vreme ce Uniunea Sovietică ne ajuta cu cereale, din ţară plecau cereale către U.R.S.S. „Numai în cursul lunii mai, din judeţul Satu Mare plecaseră, prin intermediul celor două „întreprinderi de achiziţii" importante cantități de produse alimentare“, conform lui Augustin Țărău.

Oricât de mult s-au străduit comuniştii să confere un caracter revoluţionar reformei agrare, mobilizând în această direcţie întregul aparat politic şi de stat, semnalele venite din spaţiul rural indicau faptul că ţărănimea îşi formase deja convingerea că „reforma agrară nu va fi făcută şi terminată niciodată, iar proprietăţile particulare vor fi transformate în colhozuri“.