Reforma sistemului judiciar va continua în Polonia, afirmă vicepremierul Jaroslaw Kaczynski

Polonia va continua eforturile de reformare a sistemului de justiţie, a declarat vicepremierul Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), într-un interviu publicat luni de cotidianul polonez Rzeczpospolita, relatează dpa.

Reformele sistemului judiciar, propuse de PiS de la revenirea sa la putere în 2015, au provocat numeroase controverse în ţară şi în străinătate. Ele au devenit un motiv permanent de dispută cu Comisia Europeană, care se teme că reformele subminează independenţa justiţiei.

"Vrem doar să punem capăt fenomenului instanţelor din Polonia dependente de opoziţie", a declarat Kaczynski în interviul acordat Rzeczpospolita. Autoguvernarea sistemului judiciar în Polonia funcţionează practic "dincolo de stat" şi asta nu poate să continue, a spus el.

Kaczynski a reiterat că arhitectura sistemului judiciar a Poloniei este o chestiune pur internă şi a respins noţiunea că independenţa sistemului de justiţie se reduce în Polonia.

Reformele care vor urma pot implica schimbări ale sistemului, dar şi înlocuirea unor judecători, a mai spus Kaczynski. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români