Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra, şi după 48 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, devenind ţară terţă. Aceasta înseamnă că vor interveni schimbări legate de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii în relaţiile cu ţările membre ale blocului comunitar.

Londra a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie. În perioada de tranziţie care a urmat Regatul Unit a continuat să aplice regulile blocului comunitar, dar fără să participe la procesul decizional al UE, timp în care Londra şi Bruxellesul au negociat relaţia lor viitoare. Pe ultima sută de metri cele două părţi au agreat un acord comercial, ce presupune că, începând cu ora 23:00 GMT din ziua de 31 decembrie, când Regatul Unit părăseşte piaţa unică europeană şi uniunea vamală, nu vor fi impuse tarife asupra circulaţiei mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit.

Brexit-ul a fost decis la referendumul din 23 iunie 2016, când 17,4 milioane de alegători, adică un procent de 52%, au votat în favoarea ieşirii din UE, în timp ce 16,1 milioane (48%) s-au pronunţat pentru rămânerea în organizaţie. De atunci, puţini s-au răzgândit. Anglia şi Ţara Galilor au votat pentru Brexit, în timp ce Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea regatului în UE.

Pentru susţinătorii săi, Brexit-ul este o ieşire dintr-un proiect sortit eşecului, dominat de germani, care a rămas mult în urma celor două mari puteri ale lumii, SUA şi China. Opozanţii săi consideră că Brexit-ul este o nebunie care va slăbi Occidentul, va face praf ceea ce a mai rămas din influenţa globală a Regatului Unit, îi va submina economia şi în cele din urmă va transforma regatul într-o serie de insule mai puţin cosmopolitane.AGERPRES


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

3 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

4 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

5 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid