Regele Charles a cerut parlamentului să le permită fraților să-l reprezinte în calități oficiale

Regele Charles a cerut parlamentului să le permită fraților să-l reprezinte în calități oficiale

Regele Charles a cerut luni parlamentului britanic să modifice legea pentru a permite ca doi dintre frații săi să acționeze în numele lui în absența sa, știind că prințul Andrew este în dizgrație.

Regele Cherles a împlinit luni 74 d ani FOTO: Profitmedia

Regele Cherles a împlinit luni 74 d ani FOTO: Profitmedia

Într-o declarație citită în numele său în Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, Charles, care luni a împlinit 74 de ani, a cerut creșterea numărului de consilieri de stat prin includerea sorei sale, Prințesa Anne și fratele cel mai mic, Prințul Edward, potrivit Reuters.

Consilierii, care pot acționa în numele monarhului în absența acestuia pentru a îndeplini prerogative, cu excepția celor mai importante roluri ale sale, cum ar fi numirea unui nou prim-ministru, sunt selectați dintre soț și cei patru adulți următori pe linia de succesiune la tron.

În prezent, aceasta înseamnă că, pe lângă soția lui Charles, Camilla, și fiul său cel mai mare și moștenitorul său, Prințul William, grupul cuprinde fiul mai mic al regelui, Prințul Harry, fratele mai mic, Prințul Andrew și fiica cea mare a lui Andrew, Prințesa Beatrice.

Acest lucru a condus la critici din partea unor comentatori, deoarece nici Andrew, nici Harry nu mai îndeplinesc roluri regale oficiale.

Andrew a fost deposedat de majoritatea titlurilor sale ș i îndepărtat din îndatoririle regale din cauza unui scandal legat de prietenia sa cu regretatul finanțator american Jeffrey Epstein, un infractor sexual condamnat, iar ulterior a soluționat un proces în SUA în care a fost acuzat de abuz sexual.

Între timp, Harry a renunțat din îndatoririle regale în 2020 și s-a mutat în California împreună cu soția sa Meghan.

„Pentru a asigura eficiența continuă a afacerilor publice atunci când nu sunt disponibil, cum ar fi în timp ce îndeplinesc sarcini oficiale în străinătate, confirm că aș fi cel mai mulțumit dacă parlamentul ar considera potrivit ca numărul de persoane care ar putea fi chemate să acționeze în calitate de Consilierii de stat să fie mărit pentru a-i include pe sora și fratele meu”, se arată în declarația regelui.

Schimbarea va însemna că parlamentul va modifica termenii Actului Regal.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut