Regele Charles al III-lea își va relua îndatoririle publice

Regele Charles al III-lea își va relua îndatoririle publice

Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice de marţea viitoare, medicii săi considerând "foarte încurajatoare" evoluţia stării sale de sănătate de la anunţarea diagnosticului de cancer, a anunţat vineri Palatul Buckingham, relatează AFP şi Reuters.

Regele Charles al III-lea. Foto: Getty Images

"Majestatea Sa Regele îşi va relua curând activităţile publice după o perioadă de tratament şi de recuperare în urma diagnosticului de cancer", potrivit unui comunicat al palatului.

Medicii săi consideră "foarte încurajatoare progresele făcute până acum" şi rămân "optimişti" în ceea ce priveşte vindecarea lui în curs, a adăugat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Angajamentele publice vor fi totuşi "adaptate dacă este necesar pentru a minimiza riscurile pentru recuperarea" regelui, a indicat sursa citată. El va vizita cu soţia sa Camilla marţea viitoare un centru de luptă împotriva cancerului unde cuplul regal se va întâlni cu echipe medicale şi pacienţi, potrivit palatului.

Charles, în vârstă de 75 de ani, şi Camilla, 76 de ani, îi vor primi pe împăratul Naruhito al Japoniei şi pe soţia sa, împărăteasa Masako, pentru o vizită de stat la sfârşitul lunii iunie, la invitaţia Regatului Unit.

Cuplul imperial japonez a asistat funeraliile Reginei Elisabeta a II-a în septembrie 2022 la Londra. Apariţiile sale publice vor fi decise de la caz la caz şi vor urma recomandările medicilor săi, a precizat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham, menţionând că suveranul nu va urma un "program de vară complet".

De la anunţarea diagnosticului de cancer, la începutul lunii februarie, suveranul britanic şi-a anulat toate angajamentele publice oficiale, continuând în acelaşi timp să îndeplinească anumite funcţii oficiale sau să onoreze anumite reuniuni într-un cadru restrâns, cum ar fi întâlnirile sale săptămânale cu prim-ministrul Rishi Sunak.

Pe măsură ce se apropie prima aniversare de la încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla, "majestăţile lor rămân profund recunoscătoare pentru expresiile de bunătate şi urări de bine pe care le-au primit din întreaga lume în timpul momentelor bune şi provocărilor de anul trecut", se arată în comunicat.Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, depistat în timpul unei operaţii la prostată cu câteva zile mai devreme şi că suveranul a început deja un tratament medical. Ultima sa apariţie publică datează din 31 martie când Regele Charles al III-lea a sosit la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor pentru a asista la tradiţionala ceremonie religioasă oficiată cu ocazia Paştelui anglican, aceasta fiind prima sa apariţie publică importantă după ce anunţase că suferă de cancer în urmă cu două luni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...