"Regele cocainei" din Bulgaria, condamnat în România la 14 ani închisoare

Cetățeanul bulgar Evelin Banev Nicolov, zis "Brendo" sau "Igor", a fost condamnat miercuri de Tribunalul București la 14 ani închisoare, el fiind acuzat că a introdus în aprilie 2012 pe teritoriul României peste 51 kg de cocaină.

Decizia nu este definitivă.

De asemenea, instanța a luat act că pe numele lui Banev a fost emis, în aprilie 2014, de către Tribunalul București, un mandat de arestare preventivă, care nu a fost pus în executare până în prezent.

Supranumit în presă și "regele cocainei", Evelin Banev Nicolov este unul dintre cei mai importanți traficanți de droguri din Europa.

Evelin Banev Nicolov a fost trimis în judecată de DIICOT în iunie 2014, investigațiile în acest caz fiind declanșate în octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția de Combatere a Criminalității Organizate — Serviciul Antidrog cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate în traficarea unor cantități mari de cocaină pe ruta America de Sud — România — țări din Europa de Vest.

În urma anchetei, procurorii și polițiștii de la Antidrog au descoperit că, în cursul lunii aprilie 2012, Evelin Banev Nicolov, având sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a introdus pe teritoriul României în vederea vânzării cantitatea de 51,058 kg cocaină. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul unui alt cetățean bulgar, Radoslav Georgiev Atanasov, trimis și el în judecată de procurorii DIICOT.

Pe numele celor doi au fost emise mandate europene de arestare preventivă în data de 5 februarie 2013.

Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea.

În ceea ce-l privește pe Evelin Banev Nicolov, procurorii români au făcut demersuri pe lângă autoritățile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată.

Evelin Banev a fost reținut în Bulgaria în mai 2012, în cadrul unei operațiuni polițienești internaționale împotriva traficului de droguri. Treizeci de persoane, printre care 15 bulgari, 12 italieni, un român, un georgian și un sloven, au fost reținute atunci pe teritoriul mai multor state europene. "Brendo" a fost extrădat în Italia, unde a fost judecat pentru trafic de droguri, dar el a revenit în Bulgaria pentru ședințele din cadrul procesului deschis pe numele său pentru spălare de bani.

În iulie 2013, Evelin Banev a fost condamnat în Italia la 20 ani de închisoare pentru rolul său în traficul de cocaină din America de Sud către Italia.

Conform justiției italiene, Evelin Banev și complicii săi sunt vinovați de introducerea ilegală a șase tone de cocaină în Italia între anii 2006 și 2008.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Ghizdeanu i-a livrat pe Dragnea, Vâlcov și Dăncilă! Dosarul va fi declinat la DNA!

2 ULTIMA ORĂ / Document / Statele Unite își avertizează cetățenii că virusul ucigaș a explodat în alte 6 țări din As…

3 Zăngănit de cătușe către PSD! Voi ați citit discursul ambasadorului SUA de joi? Ați văzut postarea de pe Faceb…

4 VIDEO A ajuns în Europa! Cel puțin 9 orașe din Lombardia și unul din Veneția, în nordul Italiei, au închis vin…

5 Informație exclusivă / Nicușor Dan și Florin Cîțu se vor bate pentru Primăria Capitalei! Firea NU va candida! PM…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Puscas

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Da, pisica asta chiar există