„Regele gunoaielor din Transilvania”, Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus, în galeria lui George Simion la dezbatere

„Regele gunoaielor din Transilvania”, Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus, în galeria lui George Simion la dezbatere

Vasile (Sile) Pușcaș, care este supranumit „regele gunoaielor din Transilvania”, s-a aflat printre susținătorii lui George Simion, la dezbaterea Euronews din 8 mai, scrie site-ul de investigații Snoop , care prezintă afacerile acestuia cu statul.

Vasile Pușcaș este un dezvoltator imobiliar și afacerist HoReCa în Cluj-Napoca, patron al unor societăți de salubritate din zona Ardealului (Satu Mare și Baia Mare). A fost căsătorit cu fiica influentului Ioan Rus, fost ministru de interne și al transporturilor din partea PSD, membru al informalului grup de la Cluj.

Cazări pentru George Simion

Conform surselor Snoop, Pușcaș a intrat în zona de influență AUR de câțiva ani și îl susține pe George Simion „cu cazări gratuite în facilitățile Platinia”, hotel și blocuri de lux din Cluj-Napoca.

Pușcaș e asociat în 13 firme, administrator în 6 și are o cifră de afaceri pe ultimii 5 ani de peste 231 de milioane de lei, cu un profit aferent de 48,4 milioane de lei.

Una dintre firme este Drusal SA, companie care se ocupă de salubritatea în Baia Mare, Baia Sprie și alte localități din județul Maramureș. În paralel, Pușcaș controlează și Florisal SA, firma de salubritate din municipiul Satu Mare.

Contracte cu statul

Firma Drusal are peste 20 de contracte pentru salubritate în zona Ardealului, cele mai consistente cu Primăria Baia Mare din perioada Cătălin Cherecheș, fost primar condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

În decembrie 2021, Drusal, controlată de Sile Pușcaș, a paralizat orașul Baia Mare printr-o criză a gunoaielor, timp de două săptămâni, oprind colectarea gunoiului. Primăria condusă de Cherecheș avea datorii de peste 25 de milioane de lei pentru servicii neachitate. Criza s-a temperat abia după plăți parțiale și intervenția Consiliului Județean.

41,72 de milioane de lei, aproximativ 8 milioane de euro, însumează patru contracte pe salubritate cu Primăria Baia Mare (2009, 2018, 2019, 2024), conform SEAP.

Pușcaș: „Dacă votezi cu cineva, nu poți să nu îl susții și psihic, moral”

Contactat de Snoop, Vasile Pușcaș a recunoscut că partidul AUR a fost cazat în facilitățile Platinia.

„Adevărul e că ei (AUR, n.r.) au stat mai mult, și cu partidul… s-au cazat la noi că noi ne facem treaba foarte profi pe partea de restaurante, cazare, hoteluri. E o concurență mare pe piață, orice client e binevenit”, a declarat Pușcaș pentru Snoop.

El a spus că îl susține „moral” pe George Simion, dar nu vrea să intre în politică și nici nu este membru de partid.

„Dar mi-au plăcut multe dintre ideile lui. (…) Acum, vă dați seama, dacă votezi cu cineva, nu poți să nu îl susții și psihic, moral, să te simți bine că votezi cu acel om, în direcția aia”, declară el pentru Snoop.

  • Pușcaș nu are nicio legătură de rudenie cu Vasile Pușcaș, 72 ani, cunoscut pro-european, fost ministru și considerat parte a „grupului de la Cluj”, alături de Ioan Rus și Vasile Dîncu.

Citește mai departe pe Snoop.ro despre conflictele cu miză de milioane de euro ale lui Vasile (Sile) Pușcaș cu Emil Boc, dar și alte detalii despre oamenii de afaceri care-l ajută pe George Simion.


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ „Intrăm în faza zero a drumului spre război” / Înregistrarea unei declarații a ministrului Apărării din Ungaria a fost publicată de rivalul lui V…

2 Asta spune multe despre țara în care am ajuns să trăim...

3 PSD în derivă? / Doi lideri importanți se dezic de linia partidului, la Buzău îşi retrage reprezentanţii din secţiile de votare şi face apel către tiner…

4 Lupte în culisele PSD / Dependența de cașcavalul guvernării amână schimbarea la față a partidului

5 „Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi”