Demonstrațiile antiguvernamentale din Iran se extind, în pofida reacției dure a regimului. Expertul în Orientul Mijlociu Ioana Constantin-Bercean a analizează evenimentele de la Teheran și explică în ce măsură este posibil ca actuala putere să fie îndepărtată, iar Iran să redevină monarhie.

Iranul este de mai bine de două săptămâni teatrul unor evenimente violente, după ce populația a ieșit în stradă, în ceea ce pare acum o adevărată revoluție îndreptată împotriva regimului clerical iranian și a organelor sale de represiune. Iranologii consideră că aceasta este cea mai mare mișcare de stradă de la izbucnirea protestelor „Femei, Viață, Libertate”, din septembrie 2022. Atunci, dictatura de la Teheran a supraviețuit, însă a ieșit slăbită după ce a primit o adevărată lovitură la temelie.

La finele anului 2025, chiar în ultimele zile, iranienii au ieșit din nou în stradă pentru a cere libertate. Așa cum era de așteptat, autoritățile nu au rămas pasive și au provocat un adevărat carnagiu. Imagini greu de privit, cu sute de morți zăcând în străzile incendiate au fost difuzate la buletinele de știri.

Sute și mii de morți pe străzile Teheranului

Guvernul iranian face ce știe mai bine să facă: reprimă cu brutalitate aceste mișcări și îi ucide pe civilii neînarmați. Aceleași autorități iraniene dau vina pe Israel și pe Statele Unite ale Americii și susțin că oamenii care au ieșit în stradă sunt reprezentanți ai acestor puteri străine sau manipulați de serviciile de intelligence ale celor două state. Drept urmare, Guvernul de la Teheran a instituit trei zile de doliu național pentru ceea ce puterea din Iran consideră că ar fi martirii uciși în lupta cu Statele Unite și Israel.

În scenă a intrat Reza Pahlavi, moștenitorul tronului aflat în exil. Fiul ultimului șah al Iranului visează la o reinstaurare a monarhiei și i-a îndemnat pe iranieni să lupte pentru libertate, dar nu este clar dacă are suficientă susținere pe plan extern și intern pentru a reveni la putere.

Însă marea întrebare pe care și-o pun analiștii politici internaționali este dacă clericii aflați la putere vor mai rezista sau dacă de această dată valul este suficient de puternic pentru a se transforma într-un tsunami care să măture autoritățile vremelnice care au confiscat țara.

Ioana Constantin-Bercean, cunoscut expert în problemele ce țin de Orientul Mijlociu, pornește discuția și postează pe Facebook un fragment de text dintr-un material publicat pe „Adevărul”, în urmă cu aproape 6 ani, dar la fel de actual și azi.

„Iranul este imprevizibil. O afirmaţie atât de succintă poate încapsula cu adevărat natura politicii iraniene, dar şi caracteristicile societăţii din ultimele patru decenii. Protestele declanşate în noiembrie 2019, şi mai apoi în ianuarie 2020, au reprezentat mai mult decât o nesupunere civilă și au evaporat sentimentul unităţii naţionale din timpul funeraliilor generalului Qassem Soleimani, asasinat pe 3 ianuarie 2020. În ianuarie 2019, când iranienii au ieşit din nou în stradă, mulţi comentatori s-au hazardat să anticipeze căderea iminentă a regimului din Teheran. Însă prevestita înainte de vreme schimbare nu s-a produs, dar fiecare coliziune dintre un cetăţean furios şi o structură inflexibilă a puterii lasă fisuri în sistem. În cele din urmă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani în Iran, chiar şi cel mai bine consolidat regim se poate prăbuşi. Promisiunea reformării nu va mai convinge oamenii să aştepte zile mai bune. Nu există momentan o traiectorie realistă care să abordeze un viitor scenariu şi chiar dacă guvernul a reuşit să reducă tensiunile în această fază, folosindu-se de toate instrumentele sale de securitate şi politică, lipsa unor soluţii reale pentru criza economică nu va face decât să uşureze temporar situaţia. Totuşi, tensiunile pot reveni la rate mai mari şi cu un impact mult mai larg”, a scris Ioana Bercean, amintind că textul respectiv este parte a unui articol din ianuarie 2020. Cert este că deși anii au trecut, Iranul pare că se găsește exact în aceeași fază.

Cum s-a schimbat Iranul într-o jumătate de an

De la această remarcă pornește practic analiza Ioanei Constantin-Bercean. Arc peste timp, în 2025 , în timpul luptelor cu Israel, iranienii au reacționat și au luptat împotriva statului evreu. O jumătate de an mai târziu, aceiași oameni au întors practic armele și s-au îndreptat împotriva guvernului totalitar de la Teheran. Revolta populară, spune Ioana Constantin-Bercean, ar putea de această dată să prilejuiască intervenția unui stat străin, cel mai probabil pe cea a SUA. Este adevărat, protestele au fost provocate în special de problemele economice ale țării, pornind ee la prăbușirea monedei țării, rialul (tomanul).

„În timpul războiului din iunie 2025, iranienii s-au reunit în jurul steagului, iar regimul a reacționat prin relaxarea aplicării regulilor religioase, în special în ceea ce privește purtarea hijabului. Însă protestele actuale, declanșate în 28 decembrie 2025, prezintă o dilemă: o reprimare prea dură ar putea anula înțelegerea fragilă pe care regimul a format-o cu populația după război, în timp ce permiterea extinderii acestora ar putea deschide ușa ingerințelor străine”, spune experta.

Pornind de la exemplul Primăverii Arabe, nu ar fi exclus să asistăm la o intervenție americană sau chiar la una a Israelului. De altfel, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a transmis o serie de mesaje contradictorii, amenințând voalat Iranul. Liderul de la Casa Albă a lăsat și o portiță pentru negocieri, dar incertitudinea pare să fie cuvântul de ordine pentru tot ceea ce se întâmplă în acest zile în Iran.

Situația seamănă tot mai mult cu cea din Libia și Siria

„Paralelele evidente sunt cu Libia și Siria în timpul Primăverii Arabe, când SUA și unele guverne europene au invocat „responsabilitatea de a proteja” protestatarii pentru a justifica intervenția militară. Aceste revolte populare s-au transformat rapid în eforturi de schimbare a regimului conduse de străini, ducând în cele din urmă la război civil și la prăbușirea statului. În special, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran este populat în mare parte de veterani ai conflictului din Siria, dar și de cei din războiul declanșat de invazia Irakului din 1980. Aceștia au fost martori la deturnarea protestelor genuine și transformarea acestora în războaie civile. Imperativul de a evita soarta Libiei și a Siriei este forța motrice din spatele procesului decizional iranian de astăzi”, adaugă Ioana Constantin-Bercean.

Problemele Iranului există și nu vor fi rezolvate nici după ce revolta actuală va răsturna guvernul sau va sfârși prin a fi zdrobită de autorități. Indiferent de felul în care vor evolua lucrurile, viitorul țării este unul incert, iar furia populară pare că nu a atins încă apogeul.

„Chiar dacă Iranul poate evita o confruntare directă cu SUA și chiar dacă actualul val de proteste se va potoli, economia țării se află într-o spirală descendentă. Aceasta înseamnă că furia publică nu va face decât să crească pe termen mediu și lung. Republica Islamică se află într-o menghină, strânsă de amenințarea externă din partea SUA și a Israelului, iar pe plan intern de revoltele accentuate și extinse”, consideră experta.

În opinia sa, nu există o ieșire ușoară din acest impas. Încă ayatolahii se mai pot salva, iar deznodământul rămâne complet imprevizibil.

„O prăbușire totală a Republicii Islamice nu este neapărat iminentă, dar ciclul revoluționar început în 1978 se apropie de final. A treia generație de asabiyyiah ar putea aduce schimbarea, iar sustenabilitatea tranziției pașnice ar putea fi asigurată de actualul președinte, alături de figuri politice reformatoare, momentan marginalizate, precum Mohammad Khatami, Mir-Hossein Mousavi Khameneh sau Hassan Rouhani”, explică Ioana Constantin-Bercean.

Iranienii nu vor reinstaurarea monarhiei

Interesant este că populația se opune în principiu reinstaurării monarhiei. Motivele sunt diverse, iar Ioana Constantin-Bercean le explică, precizând și că opoziția față de restaurarea monarhiei este deosebit de puternică în provinciile vestice ale Iranului și în regiunile cu populații etnice minoritare importante.

„Videoclipurile din Tabriz, capitala provinciei Azerbaidjanului de Est, îi arată pe protestatari scandând sloganuri atât împotriva lui Khamenei, cât și împotriva lui Reza Pahlavi. În limba turcă azeră, manifestanții le-au numit pe ambele personalități «rușinoase» și au descris provincia lor drept un «simbol al deminității». Această rezistență este legată de opiniile naționaliste de dreapta ale multor susținători monarhiști, care adesea echivalează revendicările etnice cu separatismul. O stare de spirit similară există și în provincia Kurdistan. Regiunea, unde a început mișcarea «Femeie, Viață, Libertate» se teme acum că, sub o monarhie restaurată, revendicările kurde ar putea fi marginalizate și mai mult decât sunt sub Republica Islamică”, susține experta.

În același timp, iranienii nu sunt foarte convinși că urmașul șahului are capacitatea să rezolve problemele țării și să o conducă așa cum ar trebui. Nu în ultimul rând, iranienii nu au cele mai frumoase amintiri în ce îl privește pe Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, alungat de revoluția care a dus în 1979 la înființarea actualei republici islamică teocratică, condusă pe atunci de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

„În plus, îndoielile cu privire la Pahlavi rămân răspândite, dincolo de remarcile lui Donald Trump care sugerează că nu este pregătit să conducă țara, iar apropierea sa de Israel, MEK și diaspora fidelă monarhiei, sunt aspecte care nu sunt ușor de digerat pentru cea mai mare parte a iranienilor din interiorul granițelor. Moștenirea familiei sale este marcată de represiune, modernizare forțată și politici economice nesăbuite. Reza Pahlavi a fost, de asemenea, parțial responsabil pentru eșecul așa-numitei «Coaliții Georgetown», care a căutat să unească oponenții exilați ai Republicii Islamice din Iran. Mai mult, abilitățile sale politice și de guvernare nu au fost încă dovedite și îi lipsește o echipă bine pregătită, capabilă să-l susțină eficient”, punctează Ioana Constantin-Bercean.