Regina Marii Britanii a avertizat la Berlin asupra riscului divizării în Europa

Regina Marii Britanii a avertizat la Berlin asupra riscului divizării în Europa

Regina Elisabeta a Marii Britanii a cerut miercuri Europei să se încerce să evite divizarea continentului, la un banchet de stat găzduit de președintele german Joachim Gauck, relatează Reuters. Aflată în vizită în Germania, regina Marii Britanii a spus că ea și președintele german Joachim Gauck au văzut "ceea ce a fost cel mai rău, dar și cel mai bine" în Europa în viețile lor. "Trebuie să depunem mari eforturi pentru a păstra beneficiile lumii de după război", a adăugat ea.

Regina în vârstă de 89 de ani, acum în cel de al 63-lea an la domnie, a trăit în Marea Britanie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În cea de a cincea sa vizită în Germania, unde va rămâne până vineri, regina Elisabeta a spus: "Știm că divizarea în Europa este periculoasă și că trebuie să ne păzim de ea, atât în vest, cât și în estul continentului nostru. Asta rămâne o încercare comună", a spus ea, înainte de a propune un toast președintelui german și poporului german.

Regina și-a susținut discursul într-un moment în care criza din Ucraina alimentează tensiunile între Rusia și estul Europei, situația Greciei suscită îngrijorare în centrul continentului, iar Marea Britanie încearcă în vest să-și renegocieze poziția în UE.

Cancelarul german Angela Merkel și premierul britanic David Cameron, care vor participa joi la summitul UE de la Bruxelles, au participat și ei la banchetul de la reședința oficială a președintelui german.

Merkel și Cameron au avut de altfel o întrevedere miercuri, la câteva ore după ce cancelarul german i-a arătat reginei biroul ei din apropierea parlamentului german.

Joachim Gauck a declarat că Germania va susține un dialog cu Marea Britanie privind reformarea UE "pentru că Marea Britanie face parte din Europa". AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?