Remus Truică și Prințul Paul sub control judiciar, decide Curtea de Apel Brașov

Remus Truică și Prințul Paul sub control judiciar, decide Curtea de Apel Brașov

Magistrații Curții de Apel Brașov au înlocuit, miercuri, măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul în dosarul Ferma Băneasa.

Cei doi rămân însă în arest la domiciliu până în data 22 iunie, conform deciziei luată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 22 mai.

"A fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul. Hotărârea nu este definitivă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.

Răspunzând unei întrebări referitoare la decizia Curții de Apel Brașov din 20 mai, când a fost schimbată măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, iar după două zile Înalta Curte de Casa și Justiție a revenit la măsura arestului la domiciliu, Remus Truică a declarat înainte de intrarea în sala de judecată că a fost influențată de obiectivul procurorilor de inculpare a lui Călin Popescu Tăriceanu.

"Dacă nu mă înșel, în momentul în care s-a întors soluția dată la Brașov, în aceeași zi, la interval de două ore a fost pus sub învinuire președintele Senatului, domnul Tăriceanu. Bănuiesc că nu era foarte bine ca noi să fim toți liberi sau în control judiciar, în momentul în care se anunță o măsură atât de importantă pentru democrația din România, și anume inculparea pentru mărturie mincinoasă a domnului Tăriceanu. Eu nu vreau altceva decât aflarea adevărului care, sunt sigur, pentru mine nu va avea nici o conotație penală. Sunt nemulțumit că fără nici o probă, totuși, această măsură a arestului la domiciliu există. În timp probabil că lucrurile vor fi reglate. Am încredere în justiție", a afirmat Truică.

Referitor la perioada celor șase luni de când se află în arest la domiciliu, Remus Truică a precizat că această perioadă a însemnat mai multă introspecție, mai multă lectură, "nu a fost neapărat ceva foarte rău".

La rândul lui, avocatul Prințului Paul, Liviu Turcu, a fost întrebat ce crede că s-a întâmplat după decizia luată de Curtea de Apel Brașov în luna mai, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat-o după două zile cu măsura arestului la domiciliu.

"Mie îmi este greu să mă pun în locul judecătorului și nici nu pot să fac asta. A fost o decizie a lor, motivația este absolut puerilă, considerentele unui judecător. Nu a mai apărut nimic la dosar. Știți ce este șocant în această chestie? Înalta Curte se contrazice pe ea însăși. Faptul că dânsul (n.r. Prințul Paul) are dreptul la moștenire este indubitabil. Nu putem să spunem că Prințul Paul nu are dreptul să-l moștenească pe tatăl său și, în consecință, pe bunicul său Regele Carol al II-lea. Este o nebunie. A, că unchiul nu acceptă e treaba lui. Să fie sănătos", a explicat avocatul Liviu Turcu.

Procesul a început la ora 12,00 și a durat o oră, iar pronunțarea instanței a avut loc două ore mai târziu.

Remus Truică a declarat după pronunțarea instanței că speră ca procesul să înceapă cât mai repede pentru că această situație de a nu putea discuta pe fond dosarul "e foarte proastă".

Avocatul Prințului Paul a susținut la rândul lui că nu mai sunt motive din punct de vedere procedural pentru menținerea măsurii arestului la domiciliu. "Adică nu există un motiv real, o probă pentru a-l ține pe clientul meu în arest la domiciliu. Ce a fost de făcut s-a făcut, s-au audiat martori, s-a terminat. Probabil că în toamnă va începe procesul după ce se va termina în Camera Preliminară", a mai spus avocatul Liviu Turcu.

La Curtea de Apel a fost prezent și Dan Andronic, aflat sub control judiciar, care nu a dorit să facă declarații.

Remus Truică, Prințul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în dosarul Ferma Băneasa. Remus Truică este învinuit de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, iar Prințul Paul pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată.

AGERPRES / (A — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina