Renault a primit propuneri de parteneriat pentru divizia de motoare pe combustie

Renault a primit propuneri de parteneriat pentru divizia de motoare pe combustie

Constructorul auto francez Renault a primit mai multe propuneri de parteneriat pentru divizia sa din domeniul motoarelor pe combustie, pe care proprietarul Dacia vrea să o înfiinţeze alături de o divizia dedicată vehiculelor electrice, au declarat miercuri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

La începutul acestei luni, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include şi operaţiuni din România.

"Grupul a primit deja solicitări de parteneriate" pentru divizia sa din domeniul motoarelor pe combustie, a dezvăluit una din sursele citate de Reuters.

Prin aducerea unor parteneri pentru operaţiunile sale din domeniul motoarelor pe combustie, Renault speră să elibereze fonduri care să fie investite în vehiculele electrice, o tehnologie care a fost promovată iniţial de constructorii japonezi Nissan şi Mitsubishi, dar care acum este dominată de jucătorii care produc numai vehicule electrice, cum este constructorul american Tesla.

Renault intenţionează să păstreze pachetul majoritar de acţiuni la divizia sa de vehicule electrice, care va avea sediul central în Franţa, va regrupa aproximativ 10.000 de angajaţi şi la care ar putea fi derulată o ofertă publică iniţială în a doua jumătate a anului 2023.

În schimb, grupul francez ar urma să rămână doar un acţionar de referinţă, dar nu acţionar majoritar, la divizia sa de motoare pe combustie, care ar urma să regrupeze tot aproximativ 10.000 de angajaţi, susţin sursele citate de Reuters. Potrivit acestora, Renault ar putea să păstreze doar o participaţie de 40% la această divizie.

Oficial, Renault Group a informat că noua entitate, care ar putea să reunească activităţile sale din afara Franţei din domeniul motoarelor şi transmisiilor termice şi hibride, va regrupa: Uzinele Mecanice de la Motores (Spania), Sevilla (Spania), Cacia (Portugalia), Bursa (Turcia), Mioveni (România), Curitiba (Brazilia), CorMecanica (Chile), PFA (Argentina); Inginerie şi R&D: RTS (Spania), RTR (România şi Turcia), RTA (Brazilia) şi funcţiile suport legate de aceste activităţi.

Printre posibilii parteneri pentru divizia de motoare pe combustie, directorul general de la Renault, Luca de Meo, a menţionat Nissan, alte grupuri din industria auto, precum şi investitori pe termen lung.

Luca de Meo urmează să călătorească luna viitoare în Japonia pentru discuta o posibilă participare japoneză la proiectele Renault în domeniul vehiculelor electrice şi motoarelor pe combustie.

Proprietarul Dacia trece în prezent printr-un proces de restructurare majoră destinată restabilirii sănătăţii financiare şi recent a semnat parteneriate care merg dincolo de alianţele sale istorice cu Nissan, Mitsubishi şi Mercedes. De exemplu, recent Renault şi-a vândut 34% din acţiunile diviziei sale din Coreea de Sud către grupul auto chinez Geely Automobile Holdings, care deţine firma Volvo Cars şi este acţionar la Mercedes.

Renault Group se bazează pe complementaritatea celor 5 mărci ale sale - Renault - Dacia - LADA - Alpine şi Mobilize - şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare. Prezent în peste 130 de ţări şi având peste 170 000 de salariaţi, Grupul a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante