REPORTAJ Tulcea: Grad de rezervare pentru vacanţa de Paşte pânã la 60% în pensiunile din Deltã

REPORTAJ Tulcea: Grad de rezervare pentru vacanţa de Paşte pânã la 60% în pensiunile din Deltã

Pensiunile din Deltă care vor fi deschise turiştilor în perioada sărbătorilor pascale au deja rezervate până la 60% din locuri, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.

El estimează că anul acesta va fi unul bun pentru operatorii turistici din rezervaţie care au supravieţuit primului an de pandemie şi şi-a exprimat speranţa că sunt false informaţiile referitoare la posibilitatea de a impune noi restricţii unităţilor de cazare, pe fondul prelungirii stării de alertă.

"Avem premisele pentru un sezon turistic relativ bun, având în vedere criza economică şi cea sanitară. Suntem la un grad de rezervare de până la 60% pentru sărbătorile pascale care vor coincide anul acesta cu 1 Mai. Se pare că Delta va rămâne şi în acest an destinaţia ideală de vacanţă. În acelaşi timp, rezervările până în luna octombrie ating procentual până la 20% din capacitate", a menţionat preşedintele AMDTDD.

În opinia lui Cătălin Ţibuleac, una din principalele probleme ale sezonului estival din acest an va fi lipsa voucherelor de vacanţă, în contextul în care 60% din vizitatorii Deltei le-au folosit anul trecut.

"Am auzit ieri (luni, n.red.) că, în perspectiva prelungirii stării de alertă, se propune închiderea restaurantelor la ora 22,00 şi limitarea cazărilor în hoteluri la un nivel de 50% din capacitatea maximă, ceea ce ar reprezenta o problemă pentru vacanţele de Paşte. Sperăm ca lucrurile să fie doar la nivel de zvon şi să putem deschide luna viitoare sezonul turistic în Deltă fără noi probleme", a mai spus preşedintele Ţibuleac.


Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES


El a apreciat că punerea în practică a unor asemenea propuneri ar fi "o nouă catastrofă" pentru turism.

După ce în timpul iernii doar o singură unitate de cazare din Deltă a fost deschisă şi a încercat să-i atragă pe turişti cu oferte care au presupus reducerea la jumătate a tarifelor practicate în cursul verii, săptămâna aceasta şi unele pensiuni din Uzlina se vor deschide oaspeţilor.

"Pornim la 11 martie, dar cu o semi-activitate, pentru că abia la 1 mai vom avea capacitate maximă, iar toată vara va fi aglomerată. Deja pentru luna iunie nu mai avem locuri libere. Anul trecut a fost unul atipic din punctul de vedere al rezultatelor financiare. Am reuşit să creştem foarte puţin cifra de afaceri faţă de 2019, dar în condiţii complicate, fiindcă am deschis în luna iunie, nu în martie, aşa încât am avut o supraaglomerare, cu toate consecinţele care au decurs, angajaţi muncind până la epuizare şi unele servicii care nu au mai fost tot timpul la standarde maxime", a declarat directorul unei unităţi de cazare din Uzlina, Dan Ghinescu.

El a estimat că sezonul turistic din acest an va fi comparabil cu cel din 2020.

"Probabil că noi vom reuşi să ne menţinem cifra de afaceri în condiţiile unor costuri tot mai mari, având în vedere majorările de la energie până la cele ale costurilor alimentare şi necesitatea de a ne plăti cât de bine putem angajaţii. Cred că noi vom supravieţui, dar văd unităţi economice mai mici care închid şi dispar. La fel ca la Herculane sau pe litoral, la Uzlina sunt investiţii noi, autorizate, lângă unităţi care nu mai funcţionează, iar aici odată închisă o investiţie, este foarte greu să o reporneşti", a mai spus Ghinescu.

Dan Ghinescu a participat la finele săptămânii trecute la inaugurarea unei nave de croazieră pe Dunăre, evenimentul fiind unul cu atât mai deosebit cu cât anul trecut numărul navelor de croazieră fluvială care porneau din Germania şi ajungeau în Deltă a scăzut de la aproape 300, în ultimii câţiva ani, la 14, din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemia cu noul coronavirus.

"Bunicii tatălui meu sunt din Ismail, Ucraina, iar mama este din Chilia Veche. Îmi amintesc de plimbările pe care le făceam cu barca alături de tatăl meu, cum scotea plasa cu peşte din apă, de peisajele de atunci mereu în continuă schimbare. M-am implicat în proiectul cu această navă de croazieră alături de un partener din Olanda şi vreau să le arătăm turiştilor într-un pachet de 7 nopţi Sulina, Sfântu Gheorghe şi Ismail", a afirmat managerul proiectului navei de croazieră, Marius Crivţonencu.

Nava a fost construită în anul 1965 în Olanda şi a circulat pe Rin şi pe Dunăre, iar în timpul călătoriei Nufăru-Sulina şi retur a fost comandată de Dan Gheorghe, care are brevet fluvial din anul 2001.

"Nava are o lungime de 79 de metri, o lăţime de 7,75 de metru şi două motoare. A răspuns bine la comenzi şi a fost un drum uşor", a declarat comandantul Dan Gheorghe.

În timpul călătoriei pe Dunăre, oaspeţii navei de croazieră pot gusta preparate din meniuri internaţionale, dar bucate tradiţionale specifice zonei pregătite de o echipă din care face parte chiar şi prima femeie din România care în timpul regimului comunist a lucrat pe o navă de pescuit oceanic.


Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES


"Lucrez de la vârsta de 17 ani şi sunt bucătar de la 24 de ani. În anii 1983-1986, am fost pe un pescador al Întreprinderii de Pescuit Oceanic, iar de atunci muncesc continuu. Sunt obişnuită cu valurile, fiindcă am prins valuri şi de 12 metri. Cu nava Polar 5 am fost până în Africa de Sud. Fac bucătăria din dragoste şi nu mă plictisesc de ea", a afirmat Gherghina Cheluţă, în vârstă de 71 de ani, din suburbia Tudor Vladimirescu a municipiului Tulcea.

Nava de croazieră a însemnat pentru unii locuitori ai oraşului Sulina reluarea spectacolelor folclorice, stopate anul trecut, din cauza pandemiei cu noul coronavirus.


Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES


"Este primul spectacol din acest an, după o lungă pauză. Într-o săptămână am reuşit să ne amintim ce am uitat în jumătate de an, iar acum am zis să dăm drumul mai cu măscuţe, mai cu dezinfectant şi tot ce trebuie", a declarat presei instructorul ansamblului folcloric Dobrogeanca din oraşul Sulina, Florentina Dunaev.

Pe plaja de pe malul Mării Negre din Sulina la finele săptămânii trecute s-a deschis o terasă.

"Anul trecut, am avut foarte multă lume şi cred că a fost unul dintre cei mai buni. Sperăm să fie la fel şi anul acesta, dar nu se ştie. Turiştii pot pleca acum în alte ţări", a afirmat una din angajatele terasei, Mădălina Butâlchin, în vârstă de 23 de ani.

Un tânăr culege scoici pe plajă, iar un bărbat care se plimbă pe pasarela îngropată în nisip spune că luna martie este bună pentru pescuit în Deltă.

"Martie este cea mai bună lună pentru pescuit. Am pescuit zilele trecute pe Dunăre un crap de două kilograme şi jumătate. Restul era subdimensionat şi i-am dat drumul în apă. Peşte mai e, dar nu aşa de mult şi aşa de mare cum era odată. Din păcate, nu se mai prinde mereu. Înainte veneai şi într-o săptămână nu prindeai o zi sau două. Acum, într-o lună prinzi peşte o zi sau două", susţine Doru Palade, din Otopeni.

La marginea oraşului Sulina, în apropiere de bazinul mic al Administraţiei Zonei Libere, într-o curte în care sunt câţiva căţei, un timişorean stabilit de câţiva ani în Sulina şi iniţiator al quadratlonului "Sulina fabuloasă", Călin Ene, pregăteşte suveniruri pentru turişti şi anunţă că la finele acestei săptămâni se deschide sezonul de caiace în Deltă.


Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES


"Încă nu ştiu care va fi traseul cu caiacele. Totul depinde de direcţia vântului. Vom avea cu siguranţă însă o plimbare cu caiacele, un tur istoric al oraşului şi un borş de peşte", spune organizatorul turului cu caiacele în Deltă, Călin Ene.

Potrivit AMDTDD, în Delta Dunării şi zona limitrofă, sunt 521 de unităţi de cazare, iar în minivacanţa de Paşte au anunţat că vor fi deschise aproximativ 85% dintre ele. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?