REPORTAJ Ziua Naţională, liantul care a adus la Alba Iulia români din toată Europa

REPORTAJ Ziua Naţională, liantul care a adus la Alba Iulia români din toată Europa

Zeci de mii de persoane au venit sâmbătă, la Alba Iulia, pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Naţionale şi a împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire din 1918, oraşul primindu-şi oaspeţii cu drapelele tricolore.

În ciuda unui frig năprasnic, Alba Iulia s-a animat încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii încercând să ajungă la principalele evenimente pregătite de organizatori. Abia înspre după-amiază, un soare molcom a reuşit să mai potolească din colţii gerului.

Sâmbătă dimineaţă, puţin după ora 8,00, în faţa gării din Alba Iulia un grup mic de oameni încercau să se încălzească bătând uşor din picioare şi ascultând un cântec patriotic ce răsuna de la o boxă din apropiere. Sunt români basarabeni, răspândiţi de câtva timp la muncă, prin Germania şi Italia, însă aduşi la Alba Iulia prin dorinţa mamei lor, care speră la unirea Basarabiei cu România.

"E o dorinţă a copiilor, am cinci: doi în Italia, doi în Germania şi o fată la Moldova, în Basarabia. Ne-am gândit că un asemenea moment istoric, cu atâtea emoţii, cu atâtea retrăiri, cu lacrimi de bucurie, n-o să mai vedem. Am venit acasă crezând că o să-i aducem acasă şi pe-ai noştri. Sper ca până m-oi duce acolo, la ceruri, să se realizeze gândul meu, al copiilor şi al nepoţilor mei", a spus, vădit emoţionată, Domnica Voinu.

Una dintre fiicele sale lucrează în Italia şi pare cea mai veselă. "Am venit la acest mare eveniment pentru că nu mai ştim dacă peste o sută de ani mai suntem sau nu. Sperăm unirea. Aici e casa noastră. De acasă, până acasă, aici sunt rădăcinile noastre", explică tânăra.

Familia sa nu a mai găsit locuri de cazare în Alba Iulia, dar s-au gândit că poate vor reuşi să facă rost de o cameră dacă îşi vor spune povestea presei locale. Articolul publicat de mass-media din Alba Iulia a fost citit, pe o reţea de socializare, tocmai la Dublin de o femeie care lucrează acolo. I-a sunat pe românii din Basarabia şi i-a invitat la ea acasă, în Alba Iulia, de 1 Decembrie, pentru a participa la momentul sărbătoririi celor o sută de ani de la Marea Unire din 1918.

"Nu vă puteţi închipui câtă emoţie şi cât sunt de fericită că au venit la mine acasă. Şi eu vin de departe, am venit din Dublin pentru o vacanţă scurtă şi mă bucur aşa de mult că i-am primit în casă. La mine casa-i goală, suntem eu cu soţul. Veniţi cu drag", li s-a adresat femeia.

Tot din Basarabia este şi Ion Mărgineanu, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Chiar dacă are 77 de ani, bărbatul a ales că vină la Alba Iulia pe jos, cale de 500 de kilometri. Ca să ajungă la timp, a plecat de acasă la 1 noiembrie. Steagul pe care l-a purtat pe tot parcursul drumului va rămâne la Alba Iulia, fiind donat Muzeului Unirii.

Un steag decolorat, ale cărui culori abia se mai disting, şi cusut prin mai multe locuri, este purtat de doi bărbaţi mai în vârstă. Este un steag cu o vechime de o sută de ani, pe care străbunicul lui Vasile Stan, din satul Mărişel, judeţul Cluj, l-a purtat la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918.

"Am steagul de la bunicul meu şi a fost păstrat în biserica ortodoxă din satul Mărişel, judeţul Cluj. Acum l-am scos de acolo pentru că se împlinesc o sută de ani de la unirea acestei ţări. Am venit cu el ca să arătăm că străbunii noştri au luptat ca să păstreze România noastră Mare. Aici o venit, la Unire, cu acest steag, la Alba Iulia. L-o adus acasă şi l-o păstrat. Pe urmă, preotul de la biserică l-o găsit la bunicul meu şi l-o dus la biserică, unde s-o păstrat până acum. Să vede pe el cât e de vechi", spune bărbatul.

"A fost o bucurie foarte mare când am aflat că acest steag există în biserică. Eu nu sunt de foarte mult timp acolo. Preotul mai în vârstă a fost cel care l-a luat şi l-a pus la muzeu. (...) E o cinste, drapelul s-a păstrat cum s-a putut şi ne mândrim că şi atunci o delegaţie din mai mulţi credincioşi a venit la Alba Iulia şi am putut aduce acest steag pentru Marea Unire", a spus, la rândul său, preotul Ioan Mocean, din Mărişel.

De altfel, preoţii au participat în număr mare, alături de credincioşii din parohiile lor, la manifestările organizate de Ziua Naţională. Este şi cazul părintelui Mircea Dejeu, din satul Bucea, judeţul Cluj, care a venit la Alba Iulia cu un cor bărbătesc ce are la activ trei CD-uri cu cântece patriotice.

"Corul se numeşte Craii Măgurii. Au scos un CD cu cântece patriotice dedicate Unirii. Este un grup de amatori, dintr-un sătuc cu 250 de familii. Pentru momentul de astăzi ne-am pregătit încă din vară", a explicat părintele Dejeu.

Ziua Naţională s-a bucurat şi de prezenţa unui număr foarte mare de tineri. Cu steaguri tricolore sau cu fulare în culorile naţionale, tinerii au fost cei care au dat tonul cântecelor patriotice.

O parte dintre ei au venit în costume populare, cum este şi cazul lui Sergiu Nicula, un tânăr arădean care a destăinuit că poartă pe el cămaşa cu motive tradiţionale ce a fost cusută de soţia sa, cu ocazia cununiei. În picioare, tânărul care lucrează ca fotograf în Cluj Napoca, purta o pereche de opinci şi ciorapi croşetaţi din lână pentru a birui frigul.

"Acum o sută de ani, nu se purta altceva. Oamenii veneau de la sute de kilometri depărtare şi nu era altă soluţie. Am decis să fiu solidar cu strămoşii noştri. Costumul este cel de mire, iar cămaşa este cusută de soţia mea, prin şezători", a spus Sergiu.

Sărbătoarea de 1 Decembrie a adus la Alba Iulia români din toate colţurile ţării, din principalele ţări europene şi din Basarabia. Drapelele şi cântecele patriotice i-au însoţit pe oameni prin tot oraşul, ele fiind liantul unei zile care a încununat Centenarul Marii Uniri.

Însă concluzia acestei zile aparţine unui bărbat din Curtea de Argeş: "Pentru mine, 1 Decembrie înseamnă kilometrul zero al acestei ţări!". AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...