Republica Cehă: Preşedintele camerei superioare a parlamentului a murit

Republica Cehă: Preşedintele camerei superioare a parlamentului a murit

Jaroslav Kubera, preşedintele camerei superioare a parlamentului ceh, a murit luni dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a anunţat purtătoarea de cuvânt a camerei, citată de Reuters.

Kubera a ţinut un discurs la congresul partidului său în timpul weekendului şi nu se ştia să fi suferit de o boală gravă.

Şeful camerei superioare, Senatul, este al doilea cel mai înalt demnitar din ţara membră a Uniunii Europene după preşedinte.

Kubera, fost primar popular al oraşului balnear din nordul ţării Teplice, era cunoscut în politică pentru modul sincer de abordare a problemelor. El era apreciat de mulţi dar şi dispreţuit de adversari.

Mare fumător, Kubera nu s-a ferit niciodată de păreri controversate şi a fost mereu un susţinător al dreptei tradiţionale şi al politicilor liberale.

"Îmi plăcea. Am avut o relaţie bună şi de înţelegere reciprocă", a declarat la televiziunea cehă prim-ministrul Andrej Babis, adversarul politic al lui Kubera. "Alegerea sa la conducerea Senatului a dat Senatului o cu totul altă dinamică", a adăugat el.

În ultimele săptămâni au circulat informaţii conform cărora Kubera intenţiona să viziteze Taiwanul luna viitoare, în ciuda protestelor din partea preşedintelui pro-chinez al ţării Milos Zeman, precum şi ale Chinei.

Kubera era cunoscut pentru opoziţia sa faţă de politicile de luptă împotriva schimbărilor climatice, în acord cu o opinie comună în rândul partidului său de centru-dreapta din opoziţie, Democraţii Civici.

Într-un discurs susţinut sâmbătă la congresul partidului, el a spus: "A ridica îndoieli este metoda ştiinţifică de bază, de aceea eu vorbesc despre electromobilitate atât de mult. Nu a evoluat prin tehnologie, ci prin presiunea asupra producătorilor de automobile din partea Bruxellesului, unde ei vin cu tot mai multe reglementări".

Funcţia de preşedinte al Senatului va fi ocupată temporar de vicepreşedintele Jiri Ruzicka, ales dintr-o coaliţie cuprinzând partidele TOP09 şi STAN.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”