Republica Moldova: Fostul deputat român Cristian Rizea, trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a fostului deputat român Cristian Rizea, care a primit cetăţenia moldovenească prin procedura de recunoaştere a cetăţeniei, în anul 2017, informează miercuri deschide.md.

Potrivit unui comunicat PCCOCS, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat acesta a inclus informaţii care nu corespund realităţii.

"Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicţia de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova. Totuşi, la acel moment, învinuitul cunoştea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autorităţile judiciare române şi că avea statut de inculpat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, fapt care nu i-ar fi permis obţinerea cetăţeniei. Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru "declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe", se arată în comunicat.

Cristian Rizea nu-şi recunoaşte vina pentru cele imputate. Potrivit legii, infracţiunea pentru care este învinuit se pedepseşte cu amendă de până la 47.500 lei moldoveneşti (2.242 euro) sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii şi de a exercita o anumită activitate pe o perioadă de până la 5 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul