Republica Moldova: Majoritatea parlamentară este formată, anunță liderul democrat Marian Lupu

Republica Moldova: Majoritatea parlamentară este formată, anunță liderul democrat Marian Lupu

Liderul democraților din Republica Moldova, Marian Lupu, a anunțat luni, după consultările avute cu președintele Nicolae Timofti, formarea unei majorități parlamentare din care fac parte 56 de deputați din cei 101 ai legislativului de la Chișinău. Potrivit liderului democrat, citat de Radio Chișinău, este vorba de deputații PD, PL (Partidul Liberal), un grup de deputați ai PLDM (Partidul Liberal Democrat) și de cei 14 parlamentari foști comuniști.

Totodată, Marian Lupu a menționat că în zilele următoare această majoritate s-ar putea extinde, urmând să se mai alăture și alți deputați PLDM.

El a precizat că până miercuri, 13 ianuarie, această majoritate ar urma să propună și candidatura pentru funcția de premier.

Anterior, șapte deputați ai PLDM — formațiune a foștilor premieri Valeriu Streleț și Vlad Filat, acesta din urmă aflându-se în prezent în arest preventiv sub acuzații de corupție — au anunțat, printr-o declarație de presă, că vor susține formarea unei majorități parlamentare și vor vota un premier propus de democrați.

În presă au apărut speculații conform cărora Vlad Plahotniuc, un controversat om de afaceri și finanțatorul Partidului Democrat, ar putea fi propus pentru funcția de premier.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Ce se întâmplă oare? / Un editorial care dă de gândit despre PSD. S-a format masa critică pentru măturarea grupării Ciolacu-Grindeanu?

3 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...

4 Cea mai nouă și dătătoare de speranță predicție a lui Ray Kurzweil, unul dintre cei mai cunoscuți futurologi ai Silicon Valley

5 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului