Republica Moldova: Partidul "Dreapta" și Blocul Unității Naționale fac apel la președintele Timofti să declare reunificarea cu România

Partidul politic "Dreapta" și Blocul Unității Naționale (BUN), din care fac parte peste 20 de entități civice, i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în care îi solicită, 'în ultimul ceas de mandat', să declare reunificarea cu România, aceasta fiind "ultima șansă de revenire la normalitate", informează Radio Chișinău.

'Vă îndemnăm să demarați urgent dialogul cu președintele României, Klaus Iohannis, în vederea elaborării unui plan strategic de reunificare a celor două state românești, cu eșalonarea acțiunilor concrete ce țin de reunificarea armatelor, abolirea actualelor frontiere între frați, aplicarea legislației românești fără excepții pe întreg teritoriul națiunii române reîntregite', a declarat liderul partidului 'Dreapta', Ana Guțu, care a prezentat scrisoarea într-o conferință de presă.

Semnatarii declarației afirmă că prin declararea reunificării, președintele va intra în istorie în calitate de un om mare de stat. 'Suntem siguri că aveți curajul și voința de a face acest gest', se menționează în scrisoare.

Totodată, semnatarii îi mulțumesc în scrisoare președintelui pentru faptul că nu a permis 'formalizarea în parlament a unei coaliții monstruoase, care ar fi pus la cârma statului descendenții comuniștilor de ieri, cei care au maltratat națiunea română și au deportat bunicii noștri în Siberii de Gheață'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …