Reputat pediatru, despre temperatura la copii și cum scăpăm de „musafirii nedoriți”. Când trebuie să mergem de urgență la spital

Reputat pediatru, despre temperatura la copii și cum scăpăm de „musafirii nedoriți”. Când trebuie să mergem de urgență la spital

Temperatura la un copil care se joacă nu este întotdeauna este un semnal de alarmă, mai ales dacă nu este însoțită și de alte simptome. Febra este un răspuns natural al organismului în lupta cu infecțiile și nu este mereu periculoasă, susține medicul pediatru Mihai Craiu.

Temperatura la copii nu este mereu periculoasă FOTO: Arhivă, Adevărul

Febra în sine la un copil, care se joacă liniștit, își face temele, fără să fie influențat, nu este un semn mare de alarmă! Dacă are are alte simptome evidente de boală: durere de cap, respiră greu, vomită, diaree, atunci ar trebui să ne sperie. Febra izolată în sine nu e o boală. Imaginați-vă o ciorbă luată din frigider, când o punem pe foc încep să se miște toate prin ea. Așa merg și celule noastre imune și anticorpii, așa scăpăm de musafirii nedoriți, prin acțiunea temperaturii. Deci ne trebuie febra, nu trebuie să scăpăm de ea, ca să scăpăm de boală”, a declarat dr. Mihai Craiu, la emisiunea Sfat de Sănătate, de la Antena 3.

Medicul mai spune că pentru fiecare copil cu febră există un model de răspuns. „Nu e părinte care să nu fi încercat o doctorie sau alta. În Pediatrie opțiunile sunt foarte puține, aș spune chiar două: diverse soluții de paracetamol, diverse supozitoare, soluții de ibuprofen”, explică dr. Craiu.

Simptomele care trebuie să ne îngrijoreze

Potrivit specialistului, trebuie să ne alarmăm în cazul în care copilul are febra de 39 sau peste. Mai ales dacă este însoțită de alte semne de boală.

„De departe cele mai grave sunt: copilul care face convulsii, și copilul care face convulsii și erupție pe tot corpul. La acest copil trebuie să luăm un pahar transparent și să apăsăm pe erupție, dacă dispare erupția, nu e nimic grav cu copilul nostru. Dacă am apăsat cu paharul și văd erupția prin pahar, la un copil febril, în România este obligatoriu să mergem imediat la spital. În România nu există vaccinare antimeningococică în calendarul național. Boala meningococică este mortală, trebuie să mergem la urgențe”, explică reputatul pediatru.

Când nu trebuie administrat antibiotic

Important este, susține pediatrul, să nu ne grăbim să administrăm antibiotic atunci când copilul are febră, deoarece în cele mai multe cazuri sunt boli virale.

„Dacă ne uităm în statistică, din 100 de boli cu febră la copil, mai mult de 75 la sută sunt boli virale. Adică greșim dacă dăm antibiotic fără sfatul medicului. (…)Facem tot să crească copilul într-un mediu curat, mâncare bio, luăm filtre HEPA pentru aer, dar în schimb băgăm niște otrăvuri din astea”, susține dr. Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București și creatorul paginii de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.

În consecință, medicul susține că „în România trebuie să reconstruim împreună încrederea eficientă între medic și pacient”.

„Dacă luăm soluții singuri și improvizăm , exact ca la electricitate și gaze, ne putem aștepta accidente”, a concluzionat dr. Mihai Craiu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?