Restricţie de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, până miercuri, la ora 23.00

Camioanele a căror masă totală depăşeşte 7,5 tone au restricţie de circulaţie pe teritoriul Ungariei de marţi, de la ora 23.00, până miercuri, la aceeaşi oră, întrucât în ţara vecină este sărbătoare naţională şi nu se lucrează.

Restricţie de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, până miercuri, la ora 23.00 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, autorităţile de frontieră ungare au informat că miercuri va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Restricţia intră în vigoare încă de marţi, de la ora 23.00, şi va fi ridicată miercuri seară, la aceeaşi oră.

"Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că 20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, autorităţile de frontieră efectuează controlul comun pentru ieşirea din România (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, însă, conform legislaţiei statului vecin, pe perioada restricţiei şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate.

Una dintre măsurile care vor fi luate de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac, după ridicarea restricţiei, când se aşteaptă să existe coloane de automarfare la ieşirea din ţară, va fi redirecţionarea şoferilor către toate punctele de frontieră de la graniţa comună.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români