RETROSPECTIVĂ 2019/ Ed Sheeran, Bon Jovi, Metallica şi David Duchovny au concertat la Bucureşti în acest an

RETROSPECTIVĂ 2019/ Ed Sheeran, Bon Jovi, Metallica şi David Duchovny au concertat la Bucureşti în acest an

Artişti de renume din muzica mondială, între care Ed Sheeran, Metallica, Bon Jovi, David Duchovny şi The Cure, au concertat anul acesta la Bucureşti. Pe scenele din Capitală au susţinut însă spectacole memorabile, în 2019, şi Smiley, Tudor Gheorghe, Ştefan Bănică, Loredana, trupele Phoenix, Direcţia 5 sau Holograf.

*** IANUARIE
Phoenix a deschis anul concertelor 2019 la Hard Rock Cafe, pe 4 ianuarie, cu un proiect inedit - o sinteză între ciclul "Anotimpurilor", prezentate pe albumul "Cei ce ne-au dat nume", şi "Rapsodia 1" a lui Enescu.

Câteva zile mai târziu, pe 7 ianuarie, a şasea ediţie a Concertului extraordinar de Anul Nou - "Celebrate 2019: Classical arias and dances!" a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti şi i-a adus pe scena Sălii Mari pe dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, alături de mezzosoprana Maria Miron (Jinga), bas-baritonul Cătălin Ţoropoc şi soprana de coloratură Mădălina Andreea Barbu.

Pe 14 ianuarie, la Sala Palatului a revenit Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg cu spectacolul "Lacul Lebedelor".

Arenele Romane au găzduit, pe 22 ianuarie, în cadrul unui show Metalhead, un concert cu finlandezii de la Amorphis, suedezii de la Soilwork şi trupa ucraineană Jinger. Concertul a fost deschis de germanii de la Nailed to Obscurity.

În cadrul stagiunii "Artist in Residence", pe 24 ianuarie, la ARCUB, a concertat Sorin Zlat Quartet, iar pe 30 ianuarie trupa Jukobox şi Bella Santiago au cântat la Hard Rock Cafe.

*** FEBRUARIE
Adrian Sînă a concertat în premieră la Hard Rock Cafe pe 1 februarie, într-un eveniment care a marcat 20 de ani de la lansarea trupei Akcent.

Moldovenii de la Zdob şi Zdub au dus pe scena Berăriei H, pe 2 februarie, un nou show plin de energie, în care au combinat hardcore-ul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum'n'bass, jungle şi punk.

Tot la Berăria H a revenit şi Loredana cu trupa Agurida, pe 5 februarie, într-un show din care nu au lipsit hit-uri precum "Apa", "Lele", "Zig-Zagga" sau "Depărtare".

În perioada 6 - 10 februarie, la Romexpo, a ajuns pentru prima dată noua producţie Disney On Ice - Reach For The Stars. Cele mai cunoscute personaje din Regatul Disney - Anna, Elsa şi Olaf, dar şi Frumoasa şi Bestia, Ariel, Rapunzel au încântat spectatorii mici şi mari.

Irina Rimes, cunoscuta cântăreaţă şi compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează şi locuieşte în Bucureşti, s-a reîntors şi ea pe scena Berăriei H, anul acesta, cu un concert care a avut loc pe 9 februarie.

David Duchovny, actorul principal din filmele "Dosarele X" şi "Californication", a concertat pentru prima dată la Bucureşti, pe 10 februarie, în cadrul unui show care a făcut parte din turneul european "Every Third Thought Tour".

Tot pentru prima dată a venit în România şi unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi din Grecia - Giannis Ploutarchos, care a concertat pe 14 februarie, la Sala Palatului.

O altă premieră a începutului de an a fost prezenţa pe scena de la Hard Rock Cafe, pe 15 februarie, a lui Alexandru Andrieş.

Britanicul Tom Odell, artist care impresionează cu baladele sale indie pop, a revenit în România pe 16 februarie, cu un concert ce a avut loc la Arenele Romane.

Pe 17 februarie la revenit, la Sala Palatului, Alessandro Safina. În concertul intitulat "Canzoni D'Amore", acompaniamentul a fost asigurat de 55 de instrumentişti din Orchestra Simfonică Bucureşti.

Tot o orchestră, dar de data aceasta de muzică populară - "Lăutarii" din Republica Moldova, a urcat pe scena Sălii Palatului pe 23 februarie. Într-un spectacol "Altfel", alături de Nicolae Botgros au cântat Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling, Corina Chiriac, Natalia Barbu, Sofia Vicoveanca, Petrică Mîţu Stoian, Ionuţ Fulea, Nicuşor Iordan, Ion Paladi, Ana Dabija, Tatiana Jacot şi Lilia Roşca.

Două zile mai târziu, la Sala Palatului, Mihai Mărgineanu a prezentat "Zariţa", coloana muzicală a unui serial tv. Artistul a concertat alături de trupa sa, formată din Cristi Horia (vioară), Michele Vişan (chitară armonie), Nicu Dumitrescu (percuţie), Florin Ionescu (tobe) şi Vasile Malic (bas).

Smiley s-a reîntors la Berăria H pentru un nou concert pe 26 februarie. Din show nu au lipsit cele mai cunoscute hit-uri ale artistului - "De unde vii la ora asta", "Rara", "Să-mi fie vara", "Domnu' Smiley", "Dream Girl", "Criminal", "Dincolo de cuvinte", "Dead Man Walking", "Preocupat cu gura ta", "Cai verzi pe pereţi", "Am bani de dat", "Acasă" sau "Pierdut buletin".

*** MARTIE
Celebrii Gipsy Kings, cu Paco Baliardo (cofondatorul trupei), au readus pasiunea, energia şi cele mai cunoscute piese ale lor la Berăria H, pe 2 martie.

În aceeaşi zi, în Club Quantic a ajuns, pentru prima dată la Bucureşti, unul din cei mai importanţi artişti rap ai momentului - Tech N9ne. În deschiderea show-ului au concertat Krizz Kaliko şi Cedry2k.

Holograf, cu Dan Bittman, Edi Petroşel, Iulian Vrabete, Tino Furtună şi Romeo Dediu, au revenit la Sala Palatului pe 5 martie cu un show "ca o declaraţie de dragoste pentru o prietenie de mai bine de 40 de ani între Holograf şi public".

Îndrăgita stea a muzicii fado Mariza a revenit şi ea la Bucureşti, pe 6 martie, cu un spectacol ce a făcut parte din turneul de promovare a albumului "Mariza".

Basistul Megadeth, David Ellefson, a concertat în Hard Rock Cafe pe 17 martie, alături de trupa VOI.

Pe 20 martie, la Sala Palatului, Richard Clayderman a revenit cu un show inovativ alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi invitaţii săi - Dan Puric şi Ştefan Popa Popa's. Noua producţie a adus pe scenă toate cele şapte arte - arhitectura, sculptura, pictura, poezia, dansul, filmul şi muzica.

Maestrul Tudor Gheorghe a adus pe 21 martie, la Sala Palatului, în premieră, concertul "Femeia". Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra şi Corul Naţional Radio, împreună cu orchestra Concertino din Chişinău, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Unul dintre cei mai populari artişti ai Greciei - Nikos Vertis - a putut fi ascultat din nou la Sala Palatului într-o serie de trei concerte care au avut loc în perioada 27 - 29 martie.

*** APRILIE
Goran Bregovic a revenit la Bucureşti pe 2 aprilie, cu un show în premieră, cântând alături de o orchestră simfonică formată din 42 de artişti, trei violonişti şi un cor de şase persoane.

În aceeaşi zi, la Berăria H cânta trupa Cargo, cu Adi Bărar - chitară, Adrian Igrişan - voce, Tavi Pilan - tobe, Ionuţ Cârjă - clape şi Alin Achim - bass.

La Hard Rock Cafe, pe 3 aprilie, a revenit Voltaj. Călin Goia şi colegii săi au readus piese precum "Din toată inima", "Lumea e a mea", "Povestea oricui", "Ora de germană" sau "Albinuţa".

Cântăreaţa, compozitoarea, modelul şi actriţa de origine americană Chrysta Bell s-a întors în Club Control pe 4 aprilie cu un concert ce a făcut parte din turnul de promovare a albumului "Feels Like Love".

În 7 aprilie a avut loc Gala Premiilor de Jazz - Premiile MUZZA. Printre invitaţii galei s-au numărat Teodora Enache, Adrian Naidin, Sorin Zlat, A. G. Weinberger şi Sebastian Burneci, formaţia de fusion Groove Garden - solist Robert Patai, tinerii muzicieni laureaţi ai unor recente concursuri: Andrei Cerbu & The Crossroads, Anamaria Maranda, Petho Csaba, Dora Notărescu şi experimentatul grup de blues Trenul de Noapte.

Bullet For My Valentine au revenit la Bucureşti pe 8 aprilie, cu un concert susţinut la Arenele Romane. În deschidere a cântat trupa londoneză de metal Enterfire.

Tenorul Mario Frangoulis a venit în premieră în România pe 20 aprilie. Artistul a concertat alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi soprana Cellia Costea.

Ştefan Hruşcă a adus la TNB, pe 22 aprilie, concertul "Un copac cu flori". Artistul, acompaniat de Mario Band (Mario Florescu - tobe, Radu Rotaru - clape şi Alex Florescu - percuţie), a interpretat unele dintre cele mai îndrăgite melodii folk din repertoriul său.

Avishai Cohen a revenit pe 26 aprilie la Bucureşti cu materialul discografic "Cross My Palm With Silver", în cadrul unui concert ce a făcut parte din turneul european al artistului.

*** MAI
Pe 3 mai, Dan Helciug a revenit la Hard Rock Cafe cu show-ul "My Queen", un proiect muzical dedicat trupei Queen.

Concertul de gală "I love Puccini", desfăşurat pe 13 mai la Teatrul Naţional Bucureşti, i-a adus alături de dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra pe soprana Diana Ţugui şi tenorul Florin Guzgă. Publicul a avut posibilitatea să se bucure de spectaculoase arii şi duete create de Giacomo Puccini, printre care "La Boheme", "Tosca", "Madama Butterfly", "Turandot".

Şi violonistul şi compozitorul Edvin Marton a revenit la Bucureşti, pe 16 mai, alături de orchestra sa, cu un nou show, intitulat "The RockSymphony". Pe scenă i s-au alăturat tenorul Alin Stoica, violonistul Lucian Duţă şi Orchestra Metropolitană Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga.

Tradiţionalul concert anual Carla's Dreams a avut loc pe 18 mai, pentru prima dată la Romexpo. Invitaţi speciali au fost Delia, Antonia, Vanotek, Mark Stam şi Deliric.

Elena Gheorghe şi-a lansat, pe 23 mai, albumul de muzică armânească "Luna Alba". Alături de ea au urcat pe scena Sălii Palatului Gicu Coadă, Sirma Guci, poetă, textieră şi compozitoare de marcă a comunităţii armâne, formaţia Steaua di Vreari, precum şi ansamblul Vanghelizmo.

*** IUNIE
Trompetistul Chris Botti a concertat în premieră în România pe 3 iunie, tot la Sala Palatului.

Connect-R a sărbătorit a 37-a aniversare alături de prieteni şi fani, pe 9 iunie, printr-un concert desfăşurat în acelaşi loc.

Retro Music Festival a adus, în perioada 21 - 23 iunie, la Romexpo, nume de legendă ale muzicii disco, pop sau rap, care au încântat cu evoluţiile lor generaţii de fani la nivel mondial. Printre cei care au putut fi ascultaţi live s-au numărat Las Ketchup, Arabesque, Fun Factory, Baccara, London Beat, CC Catch, Samantha Fox, Culture Beat, Jenny from Ace of Base, Marc Ashley.

"Dangerous Games" - una dintre cele mai de succes producţii artistice ale companiei de dans Lord of the Dance - a revenit la Bucureşti pe 22 iunie, pentru o nouă reprezentaţie ce a avut loc la Arenele Romane.

Trupa Garbage a revenit în România, pe 29 iunie, pentru un concert tot la Arenele Romane. În deschidere a cântat trupa Camioane în Mulţime.

*** IULIE
Celebra trupă hard rock Whitesnake a revenit în România pe 1 iulie, pentru un concert desfăşurat în cadrul turneului mondial "Flesh & Blood World Tour".

Premiera anului 2019 a fost concertul susţinut de Ed Sheeran la Arena Naţională, pe 3 iulie. Artistul care a cucerit milioane de fani cu piesele şi colaborările sale a venit în România în cadrul turneului de promovare a albumului "Divide". În deschidere, pe scenă au urcat James Bay şi Zara Larsson.

Tot în premieră au venit în România şi artiştii de la Whitechapel, care au concertat, pe 4 iulie, în Club Quantic.

Slayer a revenit la Bucureşti pe 10 iulie, în cadrul Metalhead Meeting 2019. El a susţinut în 2019 un ultim turneu mondial pentru a le mulţumi fanilor care i-au fost alături aproape patru decenii.

Bon Jovi a revenit în România pe 21 iulie, într-un concert desfăşurat în Piaţa Constituţiei, eveniment care a făcut parte din turneul de promovare "This House Is Not For Sale". Concertul Bon Jovi a fost deschis de trupele FiRMA şi Gramofone.

Pentru prima dată în România au concertat şi britanicii de la The Cure, pe 22 iulie, tot în Piaţa Constituţiei. Alături de trupa britanică au urcat pe scenă şi irlandezii post-rock God is an Astronaut.

În aceeaşi zi, pe 22 iulie, la Sala Palatului a concertat Michael Bolton.

*** AUGUST
Metallica a revenit la Bucureşti pe 14 august, pentru un show pe Arena Naţională. Evenimentul a făcut parte din turneul "Worldwired Tour 2019". Pe aceeaşi scenă au urcat, în deschidere, trupele Ghost şi Bokassa.

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu" s-a desfăşurat în perioada 31 august - 22 septembrie în mai multe spaţii din Bucureşti - Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului şi Teatrul Excelsior. Tema centrală a ediţiei din acest an a fost "Lumea în armonie". În total, festivalul a cuprins 84 de concerte şi recitaluri numai în sălile de concert din Bucureşti.

*** SEPTEMBRIE
Coolio, Nana, Rednex, No Mercy, East 17, E-rotic şi Dj Quicksilver au urcat pe scena de la Romexpo pe 7 septembrie, în cadrul evenimentului We Love Retro.

Damian Drăghici & Brothers au putut fi ascultaţi la Berăria H pe 13 septembrie.

În 15 septembrie, trupa americană Evanescence a revenit la Bucureşti pentru un concert la Arenele Romane. În deschidere au cântat VERIDIA şi Chaos Magic ft Caterina Nix.

Charlie Siem, unul dintre cei mai talentaţi violonişti ai momentului, a susţinut, în premieră în România, un recital alături de pianistul Itamar Golan, pe 30 septembrie, la Ateneul Român.

*** OCTOMBRIE
La Sala Polivalentă, pe 16 octombrie, au putut fi ascultaţi artiştii de la Vunk, în concertul "Deja vu".

Pe 19 octombrie, Bosquito a revenit la Arenele Romane pentru o lansare de album.

Formaţia Direcţia 5 a putut fi ascultată pe 21 octombrie la Opera Naţională Bucureşti. În aceeaşi zi, a concertat la Sala Palatului Sarah Brightman, care a revenit în România în cadrul turneului mondial de lansare a albumului "HYMN".

Şi Goran Bregovic cu Wedding & Funeral Orchestra au concertat la Sala Palatului, pe 27 octombrie, spectacolul incluzând toate hit-urile din cariera artistului.

*** NOIEMBRIE
Havasi a revenit pe 9 noiembrie la Bucureşti pentru două spectacole cu lucrări 100% compuse de cunoscutul artist.

La Sala Radio, în aceeaşi zi, celebrul compozitor şi vocalist al grupului Supertramp, Roger Hodgson, a concertat în premieră în România.

Mari artişti ai scenei româneşti, interpreţi de muzică uşoară şi actori, s-au întâlnit la Sala Palatului, pe 10 noiembrie, cu ocazia unui spectacol aniversar dedicat cântăreţei Silvia Dumitrescu. Invitaţii sărbătoritei au fost Gabriel Dorobanţu, Marina Voica, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Gabriel Cotabiţă, Nico, Carmen Rădulescu, Marina Florea, Adrian Daminescu, Annes, Stela Enache, Ciro de Luca, Horaţiu Mălăele, Vasile Muraru şi Valentina Fătu.

Tot la Sala Palatului a revenit şi Fuego, cu un concert pe 15 noiembrie. Artistul a fost acompaniat de două orchestre spectaculoase - Orchestra Fraţilor Advahov şi Angry Band.

Sala Palatului a găzduit, pe 17 noiembrie, şi concertul marca Jazz Night Out susţinut de solista de muzică fado Ana Moura.

Pe 23 noiembrie, Mircea Vintilă a urcat pe scena Hard Rock Cafe în cadrul concertului aniversar ce a marcat 50 de ani de carieră şi 70 de ani de viaţă.

Şi trupa Voltaj a aniversat 20 de ani de muzică şi concerte pe scena Sălii Polivalente, pe 27 noiembrie, în cadrul show-ului "Ca la 20 de ani".

*** DECEMBRIE
Laura Bretan a susţinut, pe 5 decembrie, primul ei spectacol ca protagonistă la Sala Palatului. Artista i-a avut invitaţi pe Olivier Kaye, câştigător al locului 1 la Cerbul de Aur 2018 şi la Festivalul pop "George Grigoriu", şi pe Eden Loren, deţinătorul locului al doilea la ediţia din 2018 a concursului San Remo Giovani.

Gala Folk "Om bun" 2019, unul dintre cele mai importante evenimente folk ale anului, s-a desfăşurat pe 9 decembrie la Sala Palatului. Pe scenă au urcat artişti care au făcut istorie în industria muzicală: Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă.

Ştefan Bănică şi-a sărbătorit "majoratul" - 18 ani de concerte de Crăciun - cu o nouă serie de spectacole care au avut loc în perioada 12 - 15 decembrie, la Sala Palatului.

Ukrainian Radio Symphony Orchestra a revenit în România pentru concertul "Regal Vienez - Concert Extraordinar de Crăciun", susţinut la TNB pe 16 decembrie. Din repertoriu au făcut parte opere ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner, dar şi ale altor compozitori celebri ai muzicii vieneze din secolele 18 şi 19.

La Sala Palatului, pe 17 decembrie, Schöenbrunn Palace Orchestra Vienna, dirijată de cunoscutul David Scarr, a revenit cu un concert special de muzică clasică.

Pe 18 şi 19 decembrie, Horia Brenciu a susţinut, la Sala Palatului, concertul "Sunt cine vreau să fiu!".

Strauss Festival Orchestra Vienna au prezentat, pe 20 decembrie, tot la Sala Palatului, pentru al 11-lea an consecutiv în România, spectacolul "Vienna Classic Christmas". Concertul a avut loc sub bagheta maestrului Willy Büchler, iar invitată specială a fost soprana Leontina Văduva.

După doi ani de pauză, Tudor Gheorghe a revenit în faţa publicului, pe 21 şi 22 decembrie, la Sala Palatului, cu evenimentul "Degeaba 30". Spectacolul are la bază un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe, intitulat "Mie-mi pasă", realizat în memoria martirilor de la Timişoara şi a tuturor victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.

Pe 22 decembrie, Ozana Barabancea a adus la Sala Dalles concertul "Ninge cu iubire peste timp", un proiect de suflet al artistei. Printre invitaţii săi s-au numărat compozitorul Cristian Faur, sopranele Ina Elena Dincă, Oana Şerban şi Mihaela Alexa, mezzosoprana Alina Dragnea, solista Iulia Burcă, Oana Sârbu şi pianiştii Sorin Zlat şi Alexandru Burcă.

Ştefan Hruşcă a revenit pe scena TNB pe 23 decembrie, cu două concerte de colinde. Publicul a putut asculta "Florile Dalbe", "Trei Păstori", "Afară ninge liniştit", "Linu-i lin", "Sfântă-i sara de Crăciun" şi "Ziurel de ziuă". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?